“Săptămâna Altfel” pentru voluntarii străini ai Asociaţie Sirinia

sapt 4Voluntarii străini din cadrul proiectulul “From Black and White to colors” al Asociaţiei Sirinia, au desfăşurat activităţi “altfel” alături de copiii şi tinerii participanţi la activităţile care se derulează in localitatea Berzasca, judeţul Caraş Severin. Proiectul se încadrează într-o acţiune-cheie, mobilitatea tinerilor, finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+.

 Activităţile din cadrul proiectului sunt realizate prin implicarea a cinci voluntari străini, din Cipru şi Spania, care vor fi găzduiţi în cadrul Serviciului European de Voluntariat pana in luna noiembrie 2015.

In cadrul “Saptamanii altfel” voluntarii impreuna cu tinerii si copiii participanti la activitatile proiectului au vizitat o fabrica de textile din Berzasca, unde voluntarii au impartiti personalului Ziarul Proiectului. Ziarul a fost realizat de ei in urma celor cinci luni petrecute in Berzasca. Ziarul cuprinde sectiunea “Berzasca din perspectiva voluntarilor”, unde cei cinci tineri isi impartasesc emotiile, starile si lucrurile pe care ei le-au invatat in comunitatea locala care i-a gazduit. O alta sectiune “Interviurile cu copiii”, activitate pe care voluntarii au realizat-o, luand interviu celor care participa la activitatile lor. Cei intervievati au raspuns la urmatoarele intrebari:

  1. De ce crezi ca au venit voluntarii in Berzasca? (raspunsuri – “Eu cred ca au venit in Berzasca se ne invete cate ceva din cultura lor”, “Eu cred ca voluntarii au venit pentru a ne invata lucruri noi si sa creeze un mediu recreativ dupa scoala”);
  2. Cei ai invatat de cand voluntarii au venit in Berzasca? (raspunsuri – “sa ne ajute sa invatam lucruri noi, sa ne jucam, sa fim preieteni buni, sa invatam dansuri, limbi straine, sa pictam”);
  3. Ti-ai facut prieteni noi de cand participi la activitati? (raspunsuri – “de cand particip la activitati mi-am facut multi prieteni noi”, “Da, mi-am facut preieteni noi pe Dany, Flora, Javier, Isis, Amaia”);
  4. Ti-ar placea sa fi si tu voluntar in viitor? De ce? (raspunsuri – “Da, ca sa invat copiii la fel cum au facut si ei cu noi”, Da, as vrea pentru ca vreau sa ajut copiii”);

         Ziarul mai cuprinde si sectiunea “Interviuri cu parintii” in cadrul carora parintii copiilor si tinerilor participanti la activitatile derulate de voluntari au raspuns la unele intrebari:

  1. Care este parerea dumneavoastra despre perezenta voluntarilor in Berzasca? (raspunsuri – “Foarte buna”, “O parere buna. Ma bucur ca au venit in Romania”);
  2. Cu ce credeti ca pot contribui voluntarii in Berzasca? (raspunsuri – “Voluntarii pot contribui astfel sa ii invete pe copii engleza, desen si alte lucrurile bune”, “Ce vad copiii mei sunt lucruri estraordinar de bune, este un proiet bun, eficient pentru copii cat si pentru adulti”);
  3. Ati observat vreo schimbare la copilul/copiii dumneavoastra de cand participa la activitatile cu voluntarii? (raspunsuri – “Este o schimbare deosebita, vizibila. Am vazut in copilul meu o grija pentru programul de activitati.”, “Da am vazut sunt mult mai receptivi, mai altfel.”);
  4. Mentionati un lucru pozitiv legat de prezenta voluntarilor in Berzasca? (raspunsuri – “Copiii mei sunt mult mai atasati de mine, de colegi.”; “Copiii isi petrec timpul liber intr-un mod placut, invatand multe lucruri noi, inclusib despre tarile din care ei provin.”).

În urma acestor activităţi toţi participanţii au fost încântaţi pentru că au învăţat lucruri noi unii despre alţii.

Sursa şi foto: Asociaţia Sirinia

 

De același autor

Related Articles