Reşiţenii au primit „Lumina Păcii de la Betleem”

IMG_3932 Este al treilea an consecutiv când reşiţenii sunt colindaţi de Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, care a adus ieri seară şi „Lumina Păcii de la Betleem” la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Locuitorii din oraşul de pe Bârzava au fost binecuvântaţi cu acest dar chiar înaintea timişorenilor, aceştia urmând să o primească abia  luni, după concertul tradiţional de la Sala „Capitol”. Concertul a fost organizat de Asociaţia Culturală „Reşiţa Română” în parteneriat cu Primăria Municipiului Reşiţa şi Fundaţia Academică Culturală Timişoara, organizaţie care se îngrijeşte ca în fiecare an această ceremonie să aducă bucurie în sufletele oamenilor. „Friedenslicht” („Lumina Păcii”) este aprinsă de un copil în Peştera Naşterii Mântuitorului din Betleem cu câteva zile înainte de Crăciun şi împărţită de voluntari în întreaga Europă pentru a readuce pacea şi bună-voirea între oameni. Proiectul a fost iniţiat în 1989 de „Cercetaşii din Austria” cu sprijinul ORF şi al oraşului Linz, mesajul acestui demers fiind definit din 1995 ca un mesaj de pace adresat fiecărui om ce primeşte Lumina în casa sa. Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul” a fost dirijat de Lucian Oniţa, care a transmis reşiţenilor bucuria de a împărtăşi acest mesaj de pace:

Credincioşii care au participat la eveniment şi-au exprimat, la rândul lor recunoştinţa pentru acest gest simbolic:

Astăzi pe arterele principale ale Reşiţei trupa Teatrului de Vest va parcurge „Drumul Fecioarei Maria prin Betleem” călare pe un asin în costume specifice, întruchipând personajele biblice care au participat la cel mai important eveniment din istoria creştinătăţii. Actorii vor porni în pelerinaj din Parcul Tricolorului de la ora 15.00 şi vor traversa oraşul până în Centrul Civic, împărţind mici atenţii locuitorilor municipiului de pe Bârzava. Pelerinajul se va încheia cu torţe, în jurul orei 18.00 şi va fi urmat de concertul extraordinar de colinde susţinut de Corul de Fete din Coştei şi Corul „AS” din Vârşeţ (Serbia). (Alexandra Gorghiu)

 

 

De același autor

Related Articles