Popas la morgă…locul poveştilor nespuse!

1959419_735953333110897_1867287632_n

Oamenii nu mai au bani să-şi ia morţii acasă şi să-i îngroape creştineşte, aşa cum se cuvine. De cele mai multe ori aparţinătorii, îşi lasă rudele decedate cu lunile la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. Anul trecut au fost două astfel de cazuri sociale. Aceştia au rămas în morga unităţii medicale pentru că nu mai aveau familii a precizat şeful Serviciului de Anatomie Patologică, Viorel Stan.

Fiecare cadavru de la morga, neridicat, ascunde o poveste tristă sau una înfiorătoare. Unii mor de boli şi sărăcie, alţii au parte de o moarte violentă. Indiferent de caz, toţi ajung într-un final în Prosectura spitalului. Când intri în această încăpere mirosul de formol iţi inundă nările la propriu, iar aerul rece îţi dă fiori pe şira spinării. În această cameră, timpul parcă stă în loc. Cadavrele, fiecare cu o poveste în spate parcă îţi arată pe chip suferinţa, durerea cu care s-au confruntat până la ultima suflare. Deşi este curat, pe masa pe care se fac autopsiile se mai pot observa, dacă priveşti cu atenţie urme de sânge şi unelte reci şi ascuţite care au rolul de a elucida orice caz, oricât de complicat ar fi. Substanţele chimice, produsele dezinfectante nu lipsesc nici ele de pe etajerele din morgă. Lângă masa de disecţie, există o lampă imensă, cu lumină rece, pe semne că aici se lucrează până târziu, în noapte. Personalul ce supraveghează aceste cadavre, pare relaxat, pentru ei este o simplă zi la locul de muncă. O zi în care nu îi mai miră nimic, pentru că unele cadavre îşi găsesc liniştea, la marginea unui cimitir deabia când primăria intervine, sau când angajaţii IML fac chetă pentru a avea şi aceştia o înmormântare civilizată.

Ascultaţi un reportaj realizat de Daiana Roşca:

 

 

 

[Daiana Roşca]

 

Cele mai citite

Related Articles