Poliţiştii au făcut “descinderi” în arta culinară!

politistiiiporciCampingul de la 7 Izvoare a fost astăzi cea mai păzită zonă de pe Valea Cernei şi aceasta pentru că aici s-a desfăşurat cea de-a IX-a ediţie a Concursului gastronomic POLIŢISTUL BUCĂTAR. Au participat 8 echipe ale diferitelor structuri din cadrul MAI – din judeţele Timiş, Gorj, Sălaj, Caraş-Severin, precum şi o echipă a poliţiştilor din Ungaria. Vremea foarte frumoasă a contribuit din plin la reuşita acestui adevărat spectacol culinar, iar la toate standurile s-a desfăşurat o intensă activitate pe durata celor peste trei ore rezervate concursului. Un juriu format din reprezentanţi ai organizatorilor şi specialişti în arta culinară a trecut periodic pe la fiecare stand pentru a urmări modul de preparare a meniului, iar în final pentru a decide cele mai bune preparate!
Meniul a fost unul foarte diversificat şi a cuprins de la “visul porcului” şi tocăniţă de vită în bere brună la ciorba de peşte din Clisura Dunării, ciorba rădăuţeană ori “ciorba poliţistului” din Ungaria până la tocăniţă de căprioară, berbecuţ la rotisor ori purcel de lapte la rotisor, de la ruladă Someş şi pireu de cartofi în trei culori, sărmăluţe preparate în viţă de vie, varză sau sfeclă. Nu au lipsit, desigur, papanaşii şi alte deserturi foarte bine pregătite. Misiunea juriului nu a fost deloc una uşoară, pe lângă calitatea produselor degustate juraţii trebuind să aprecieze şi modul de prezentare, foarte original la fiecare echipaj care, dealtfel, a primit câte o diplomă specială pentru originalitate. De asemenea, toate echipele prezente au primit câte o diplomă de participare : “Bucătarii de la Popa Şapcă” – al Penitenciarului Timişoara, “Secretul Dunării” – al Poliţiei de Frontieră Moldova Nouă, “Bucătarii din tufiş” – al Poliţiei de Frontieră Oraviţa, “Black & White” – al Poliţiei oraşului Bocşa, “Shikh” – al Poliţiei Tg Cărbuneşti (Gorj), “Hercules” – al Poliţiei Băile Herculane, IPA II Sălaj şi IPA Szolnok (Ungaria).
Cel mai aşteptat moment a fost cel al acordării premiilor concursului, care au fost câştigate de “Bucătarii de la Popa Şapcă” – premiul I, “Black & White” – premiul II şi “Secretul Dunării” – premiul III. Marele Premiu transferabil POLONICUL DE MARMURĂ a revenit echipei “Hercules”, astfel încât trofeul va rămâne pentru cel puţin un an pe Valea Cernei. După festivitatea de premiere, conducătorii echipelor laureate au făcut câte o scurtă declaraţie pentru RADIO REŞIŢA :
– “Bucătarii de la Popa Şapcă” : “Chiar dacă nu luam premiul I noi oricum ne simţeam bine! E minunat aici, atmosfera e minunată, toţi colegii sunt minunaţi, chiar şi colegii din Ungaria sunt extraordinari, deci trebuie să ne simţim bine! Premiul este binevenit şi în acelaşi timp ne şi motivează ca pe viitor să ne dăm interesul şi să câştigăm trofeul, pentru că noi asta vrem : nu locul întâi, ci Polonicul de Marmură! Cred că am impresionat juriul prin modul nostru de a monta farfuriile şi de a ne exprima sentimentele şi ceea ce suntem prin felul cum arătau farfuriile. Mă gândesc că în orice farfuriese arată persoana care a gătit şi felul nostru de a fi şi ce iubim mai mult, natura şi tot ceea ce pământul ne oferă!”
– “Black & White” : “În primul rând ne bucurăm că am participat la concursul POLIŢISTUL BUCĂTAR, suntem chiar iniţiatori şi am participat la toate ediţiile de până acum. Suntem mulţumiţi de premiu, mai ales că suntem doar o parte din echipă, cealaltă parte, fiind în timpul serviciului, nu s-a putut deplasa la Herculane. Mulţumesc membrilor echipei cu care ne-am prezentat, susţinătorilor ei şi sperăm ca anul viitor să obţinem un premiu mai consistent!”
– “Secretul Dunării” : “Cred că am meritat să fim pe locul trei, mai ales că am venit cu o originalitate : doar peşte, făcut în toate felurile! Am fost originali prin toate produsele care au fost prezentate juriului şi cred că pentru aceasta am fost apreciaţi! Secretul Dunării e la mijlocul ei, acolo e peştele cel mai bun!”
– “Hercules” : Marele Premiu a ajuns în mijlocul echipei noastre cu mare bucurie datorită eforturilor pe care le-am făcut pe parcursul a două săptămâni! Vreau să vă spun sincer că a fost un concurs foarte strâns, cele opt echipe participante şi-au expus preparatele culinare într-un mod deosebit, ne-am întrecut ca într-o luptă şi am câştigat cei mai buni! Pentru poliţiştii din Băile Herculane obţinerea acestui premiu reprezintă o mare onoare, unitatea colectivului nostru şi sperăm ca anul viitor cu aceleaşi eforturi, poate şi mai mari, acest premiu să rămână în mijlocul echipei pe care o reprezint şi o conduc!
Manifestările au continuat cu un program de muzică populară susţinut de ansamblul de jocuri populare din comuna Cornereva şi solista Petronela Adam, iar seara s-a încheiat cu un foc de tabără. În campingul de la 7 Izvoare s-au aflat şi foarte mulţi turişti din ţară care petrec acest sfârşit de săptămână pe Valea Cernei şi care au fost încântaţi să-i vadă pe poliţişti la lucru, altul decât în activitatea cotidiană! Ediţia din acest an a Concursului gastronomic POLIŢISTUL BUCĂTAR a fost organizată de filialele judeţene Caraş-Severin ale Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Corpul Naţional al Poliţiştilor şi IPA Caraş-Severin, cu sprijinul Poliţiei oraşului Băile Herculane şi Primăriei oraşului de pe Valea Cernei.

Paul Sever Smadu

De același autor

Related Articles