[FOTO] Paul Iorgovici omagiat la Reşiţa la 250 de ani de la naştere

Paul-Iorgovici-1

Seminarul dedicat celor două secole şi jumătate de la nașterea cărturarului bănățean Paul Iorgovici – patronul spiritual al Bibliotecii Județene Caraș–Severin s-a consumat astăzi la Centrul de carte “Banatica”, în prezenţa elevilor de la clasele de filologie de la Colegiul Național ,,Mircea Eliade” din Reşiţa, coordonaţi de prof. Adela Schindler. Despre valenţele personalităţii omului de cultură cărăşan, liderul filologiei reşiţene Marcu Mihail Deleanu, a precizat:

Elevii claselor a IX-a au avut astfel prilejul să-şi îmbogăţească cunoştiinţele în ceea ce priveşte literatura şi personalităţile culturale locale. În cadrul unei lecţii deschise interactive aceştia s-au familiarizat cu personalitatea şi opera omului de cultură Paul Iorgovici.  Amfitrionul evenimentului, prof. univ. dr. Marcu Mihail Deleanu a spus că, evenimentul consumat cu doar câteva ore în urmă este unic în felul său, deoarece a reuşit să adune alături tineretul din ziua de azi la aşa o dată importantă pentru istoria literaturii române, 250 de ani de la venirea pe lume a cărturarului cărăşan Paul Iorgovici, născut la 28 aprilie 1764 la Vărădia.

Dedicat momentului omagial, organizat în amintirea cărturarului secolului al XVIII-lea, bibliotecarul Ion Bujor a realizat o expoziţie de carte, imagini, însemnări şi manuscrise deschisă publicului la secţia “Banatica” a Bibliotecii Judeţene din municipiul de pe Bârzava.

Evenimentul de astăzi a deschis sfera acțiunilor culturale ce se vor desfășura până la sfârșitul anului, în organizarea Bibliotecii Județene Caraș-Severin, a subliniat directorul instituţiei Clara Maria Constantin – organizatorul manifestării omagiale.

(Hardy Cvoica)

De același autor

Related Articles