[FOTO-AUDIO] Oaspeţi de seamă la Festivalul Internaţional “Sabin Păuţa”. Violonista Ioana Raluca Voicu Arnăuţoiu a sosit tocmai de la Londra

Ziua a treia a celei de-a III-a ediţii a Festivalului Internaţional “Sabin Păuţa”, ce se desfăşoară la Reşiţa la acest început de mai, a adus oaspeţi de seamă, atât pe scenă, cât şi în juriul concursului de interpretare pianistică şi compoziţie. Înainte de programul muzical, violonista Ioana Raluca Voicu Arnăuţoiu, sosită de la Londra special pentru acest festival, a ţinut o adevărată lecţie de istorie a muzicii, însă din perspectiva

Arhivelor Securităţii, riguros documentată şi migălos panotată într-o expoziţie adusă pentru prima oară în faţa publicului despre evenimentele care au marcat existenţa şi creaţia unor muzicieni români de referinţă: George Enescu, Mihail Jora, Paul Constantinescu, Constantin Silvestri, Alfred Alessandrescu, Constantin Andricu, George Georgescu, Mîndru Katz şi Dinu Lipatti, documente, note, rapoarte, scrisori, fotografii de filaj etc., material documentar provenit din Fondul “George Breazul” aflat la Biblioteca Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi în Arhiva Muzeului Naţional “George Enescu”. Vernisajul acestei expoziţii documentare a fost urmat de o serată muzicală care a stors lacrimi, într-un amestec de emoţii necenzurate, de o parte şi de alta a scenei, bucurie, nostalgie, senzualitate. În prima parte, “Double Bass Quartet” condus de prof.Eduard Gentile Ailenei a cântat o “ Suită pentru cvartet de contrabas” de Sabin Păuţa, reunind pe scenă elevii profesorului, respectiv Andrei Ghilea, Andrei Niţică şi Gabriel Sepici, moment de graţie ce confirmă o dată în plus că “semeni dragoste, culegi dragoste” la superlativ, fiindcă muzica dragoste înseamnă oricum, dar mai dificil să o semeni pentru un instrument care, uneori poate depăşi chiar statura solistului. Partea a doua a fost delectare pură pe tărâmul artei vocale într-un concert extraordinar susţinut de grupul “Canticum Bucharest” condus de Răzvan Rădos. Este un dirijor tânăr, entuziast, solist vocal deopotrivă, cu un şarm personal şi charismă care a cucerit nu doar publicul şi pe membrii grupului, ci pe însuşi ilustrul Sabin Păuţa, invitat pe scenă să dirijeze. S-au alăturat şi tinerii muzicieni care au susţinut ieri un recital cameral “Enescu – in memoriam”, pianista Măriuca Bianca Popa şi violonistul Andrei Mihai Radu. În program au fost incluse lucrări ale compozitorului Sabin Păuţa, Gavriil Musicescu, Gheorghe Danga, Liviu Borlan , Gheorghe Bazavan, Nicola Ursu, Nicolae Lungu, Victor Stoica, în general cântece îndrăgite şi cunoscute de melomani, de bănăţeni, Răzvan Rădos interpretând emoţionant “La Obreja-ntr-o grădină”, aducând astfel şi un omagiu regretatului doinitor bănăţean Achim Nica. După concert, tânărul dirijor Răzvan Rădos ne-a împărtăşit care este secretul succesului lor:

Publicul a reacţionat pe măsura programului prezentat pe scena Sălii “Lira”:

Tot ieri seară, Camelia Duca, amfitrioana festivalului, a prezentat şi juriul celei de-a III-a ediţii a competiţiei care începe în această dimineaţă, de la ora 11,00 şi la care este invitat să participe şi publicul. Vor decide, aşadar, cine va cânta Duminică seara în Gala laureaţilor: Prof.univ.dr.Sabin Păuţa – preşedinte onorific, dirijor şi compozitor; Prof.univ.dr.Daniel Goiţi – Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din

Cluj-Napoca, pianist concertist; Conf.univ.dr.Sorin Dogariu – Universitatea de Vest Timişoara, pianist concertist; Conf.univ.dr.Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu – Marea Britanie; Lector univ.dr.Rodica Marcovici – Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, pianist concertist; Prof.dr.Eugen Dumitrescu – pianist concertist şi Prof.Aniţa Strâmbu – director Liceul de Arte “Sabin Păuţa”. (Alexandra Gorghiu)

De același autor

Related Articles