[FOTO] Muzica, oamenii și locul au transformat Gărâna într-un ”Woodstock” contemporan

164

Muzica de calitate răsună și în această seară în satul dintre munți! Organizatorii Festivalului promit din nou o seară magică, cu artiști de talie mondială pregătiți să încânte publicul aflat în Poiana Lupului.

S-a cântat astăzi și La Răscruce și în Biserica din Văliug, dar apogeul va fi aici. Spectacolul a fost deschis în jurul orei 19.00 de un trio din Italia, condus de pianistul Stefano Battaglia. O combinație reușită și originală dintre un pian, un bas și tobe.

A venit apoi timpul pentru jazz scandinav, din nou un trio de excepție reunit sub numele Rymden. Marius Giura, principalul organizator, ne-a spus să fim atenți la prestația indienilor de la Ekalavya. Aceștia vor mixa funk jazz, world music și muzică clasică carnatică, din sudul Indiei, într-un show electrizant, infuzat cu armonii orientale.

Proiectul 100% indian Ekalavya va reprezenta un eveniment inedit pe scena mare a festivalului. Violonistul indian Abhijith PS Nair împreună cu noua stea a Indiei, tânăra basistă Mohini Dey, vor aduce pe scenă culorile Indiei și poveștile sale.

Mai târziu, în noapte va urca pe scenă și trupa condusă de Stanley Clarke din S.U.A. Acesta are în spate 40 de ani de carieră, a cules 4 premii Grammy, are la activ peste 20 de albume solo şi zeci de albume în calitate de co-lider şi sideman. Fără să exagerăm putem spune că Stanley a cucerit titlul râvnit de legendă vie printre muzicienii de jazz.

Cu alte cuvinte, se anunță o seară magică, care nu poate fi uitată prea ușor. Din păcate, este ultima din cele 4 zile de festival, este momentul în care ne vom gândi deja la ediția cu numărul 23 a Festivalului Internațional de Jazz de la Gărâna.

Sebastian Dragomir