[FOTO] “Jos armele!” la Teatrul de Vest

teatrul, jos armele (6)

Pe scena Palatului Cultural, sediul Teatrului de Vest din Reşiţa, va fi jucată sâmbătă, 11 octombrie de la ora 19.00 piesa „Jos Armele!”, o dramatizarea de Reinhold Gugler, după romanul cu acelaşi nume de Bertha von Suttner. La Reşiţa au fost prezenţi astăzi regizorul Tino Geirun – directorul Teatrului „Pygmalion” din Viena, alături de actorii Elisabeta-Constantina Vanca şi Daniel Gavriş, originari din România, precum şi actorii vienezi Ingeborg Mammerler, Philipp Kaplan, Philipp Lernbaß şi Reinhold Gugler.

După o îndelungată perioadă de colaborări între instituţiile teatrale din Austria şi România, Teatrul Pygmalion din Viena va prezenta pe scena Teatrului de Vest din Reşiţa ultima premieră din repertoriu. Reporterul Radio România Reşiţa, Hardy Cvoica, consemnează:

Spectacolul „Jos Armele!“, o dramatizarea de Reinhold Gugler, după romanul cu acelaşi nume de Bertha von Suttner – protagonista primului premiu pentru literatură din lume, va fi pus în scenă sâmbătă, 11 octombrie. Piesa, în regia lui Tino Geirun, român plecat din ţară înainte de ’89 şi stabilit în Austria, prezintă drama unor familii austriece care trăieşte momente tulburi în perioada primului război mondial. Spectacolul, prezentat în limba germană va rula cu subtitrare în limba română.

Din echipa de actori ai teatrului Pygmalion fac parte şi doi români, Elisabeta-Constantina Vanca, o tânără plecată din România la vârsta de 4 ani, şi Daniel Gavriş, din Satu Mare, absolvent de şcoală cu predare în limba germană.

Alături de cei doi români, în piesa „Jos Armele!“ mai joacă actorii vienezi Ingeborg Mammerler, Philipp Lernbaß, Philipp Kaplan şi Reinhold Gugler.

Teatrul Pygmalion din Viena va fi prezent zilele acestea şi la cea de-a 17-a ediţie a tradiţionalului Festival al Teatrelor Dunărene de la Giugiu, manifestarea la care participă teatre din zona transfrontalieră, din ţară şi de peste hotare.

 

(Hardy Cvoica)

De același autor

Related Articles