Inundaţii de proporţii în Arad. Sunt mobilizaţi sute de pompieri din 5 ţări

Romodex 2

Până sâmbătă sunt executate mai multe misiuni de intervenţie şi de salvare a persoanelor cuprinse de ape, spune purtătorul de cuvânt al ISU Arad, capitan George Pleşca. Primele misiuni debutează în această după-amiază. Este vorba de un un exerciţiu internaţional pe linie de protecţie civilă destinat procesului de gestionare a inundaţiilor.

Exerciţiile vor continua mâine şi sâmbătă la Ghioroc, Şemlac şi la Păuliş şi ele vor fi executate de peste 350 de pompieri şi scafandri din judeţele din vestul ţării, dar şi din Austria, Germania, Cehia şi Bulgaria.

Acțiunea, desfășurată în baza aprobării Comisiei Europene a proiectului „Exerciţii pentru module de protecţie civilă, echipe de suport şi asistenţă tehnică şi echipe de protecţie civilă a Uniunii Europene LOT 2 module destinate intervenţiei la inundaţii”, este organizată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în parteneriat cu Fundaţia Centrul Naţional APELL pentru Managementul Dezastrelor, Directoratul General pentru Siguranţa la Incendii şi Protecţie Civilă Bulgaria şi Serviciul de Salvare din Estonia.

„Scopul exerciţiului urmărește pregătirea personalului de conducere a modulelor de protecţie civilă, a echipelor de suport şi asistenţă tehnică în vederea îmbunătăţirii coordonării şi interoperabilităţii acestora pentru acordarea sprijinului țărilor care solicită asistenţă internaţională în caz de inundaţii. Echipele de intervenţie internaţionale care vor susține activitățile din teren provin din Austria, Germania, Cehia şi Bulgaria și dețin capabilităţi operaţionale, module de salvare cu bărci şi module cu capacitate mare de pompare. Totodată, echipa de protecţie civilă a Uniunii Europene (EUCPT) va avea în componență experţi aparținând statelor membre, cu rol de facilitare a procesului de acordare a asistenţei internaţionale, de evaluare a situaţia şi de sprijin pentru autorităţilele naţionale în gestionarea situaţiei de urgenţă”, a declarat căpitanul George Pleşca.

Conducerea şi coordonarea exerciţiului ROMODEX 2015 va fi asigurată de o echipă internaţională formată din experţi în coordonarea asistenţei în caz de dezastre din Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Austria, Grecia, Cehia, Bulgaria, Ungaria, Estonia.

Exerciţiul va presupune deplasare de forţe şi intervenţie şi mijloace de capacitate mărită şi tonaj, iar acţiunile operative, unele desfăşurate pe timpul nopţi pot afecta într-o oarecare măsură linistea populaţiei.

(Sebastian Dragomir)

Foto: ISUJ Arad

Cele mai citite

Related Articles