[FOTO] Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi

herculane

Poliţia Română desfăşoară în această perioadă o amplă campanie sub genericul “INFRACTORII TE POT CUNOAŞTE MAI BINE DECÂT CREZI”, al cărui obiectiv îl reprezintă informarea populaţiei cu privirile la furturile din şi de autoturisme. În acest sens, ofiţeri de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Cara-Severin şi poliţiştii de proximitate de la Poliţia oraşului Băile Herculane au efectuat acţiuni stradale de informare în locurile cele mai frecventate de turiştii aflaţi pe Valea Cernei – la “cădiţele” de la 7 Izvoare şi marile unităţi turistice din staţiune -, au împărţit pliante şi au montat panouri informatice cu tema campaniei. Acţiunile vor continua pe toată durata sezonului festival, urmând să fie abordate mai multe teme, a precizat subcomisarul Radu Ştefan – comandanul Poliţiei oraşului Băile Herculane.

(Paul Sever Smadu)

Cele mai citite

Related Articles