[FOTO-AUDIO] La ceas de seară cu scriitorul şi jurnalistul Paul Gabor. „Re-Unim România prin Cultură”!

Radio România Reşiţa este radioul oamenilor şi promovează Valoarea.

Din acest motiv şi din respect pentru toţi ascultătorii, din țară și din afara granițelor,  cinstim oamenii de valoare, a căror menire este aceea de-a înălţa cultura şi spiritul poporului român.

Miercuri seara, la “Boema”, am ascultat prima parte a interviului cu scriitorul şi jurnalistul Paul Gabor, iar sâmbătă, 15 mai la emisiunea „Prietenul de la 20:20” vom asculta cea de-a doua parte.

Într-un fel sau altul, invitatul nostru este parte României frumoase din diaspora, aşadar „Re-Unim România prin Cultură”.

Paul Gabor locuieşte în Spania din anul 2000, mai precis  în Catalunya.

Se descrie simplu şi firesc: „Un om simplu, din popor, cu Facebook” – așa spunea despre mine un amic cu ani în urmă. Observ, mă revolt, încerc să mă temperez și nu reușesc de fiecare dată. Public, comentez, conversez. Scriu și proză scurtă: La mine e iarnă și-n toiul verii, disprețuiesc atunci când trebuie, iubesc atunci când se poate și apăs tastele doar când am ceva de scris”.

A scris trei cărţi „Negustorul de pipe”,2018- „Rapel” 2020, prefață de Doru Căstăian şi  „Mediterana din mine”, anul acesta 2021.

Despre efectele pandemiei mărturiseşte cu realism:

„Faptul că suntem o specie din ce în ce mai superficială, mai leneșă în gândire, lentă în a raționa și a asimila informația, ne va pune în genunchi.Cred că s-ar putea scrie trilogii despre ura gratuită și s-ar putea analiza la infinit profilul individului care spumegă la vederea unui om de altă culoare, de altă etnie sau naționalitate. Acum vedem rezultatele. Culegem ce am semănat printr-o educație bolnavă și prin predarea unei istorii părtinitoare și subiective”.

Aşadar, serile de miercuri 12 mai şi sâmbătă 15 mai, respectiv emisiunile „Boema” şi „Prietenul de la 20:20” sunt dedicate diasporei, prin scriitorul şi jurnalistul Paul Gabor alături de care „Re-Unim România prin Cultură”.

Rămâneţi ACASĂ pe frecvenţele 105.6 FM și 91,9 FM – 92,8 FM pentru ascultătorii din Clisura Dunării, sau pe radioresita.ro, ori pe telefon, indiferent că este fix sau mobil, sunând la numărul 031.504.04.34, apel cu tarif normal, puteţi asculta oricând şi de oriunde Radio Reşiţa.

Anca Bica Bălălău

De același autor

Related Articles