Ziua Mondială a Libertății Presei

Motto: „Nu sunt de acord cu părerile tale, dar voi lupta până la moarte pentru dreptul tău de a le spune”. Voltaire

ONU a declarat ziua de 3 mai Ziua mondială a libertății presei pentru a aduce în atenția publică importanța și necesitatea respectării libertății de exprimare, conform articolului 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului:

„Orice om are dreptul la libertatea exprimării opiniilor; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.

În România, ziua este marcată din anul 2000, la iniţiativa Agenției de Monitorizare a Presei în colaborare cu Asociația pentru Protejarea și Promovarea Libertății de Exprimare și Centrul pentru Jurnalism Independent.

“Uniunea Europeană se întemeiază pe valori precum democraţia, drepturile omului şi statul de drept, precum şi pe libertatea şi pluralismul mijloacelor de informare în masă”

Uniunea Europeană a făcut miercuri apel, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, la măsuri la nivel global pentru îmbunătăţirea siguranţei jurnaliştilor, deoarece atacurile împotriva mass-media şi a profesioniştilor săi reprezintă atentate “la adresa democraţiei şi a libertăţii tuturor”.

“Atacurile împotriva mass-media şi a jurnaliştilor reprezintă atacuri la adresa democraţiei şi a libertăţii tuturor. Aducem un omagiu tuturor jurnaliştilor din Europa şi din întreaga lume care şi-au pierdut viaţa în timp ce îşi exercitau profesia. Facem apel către toate statele să condamne violenţa împotriva jurnaliştilor, să ia măsuri pentru a îmbunătăţi siguranţa lor, acordând o atenţie deosebită femeilor care practică această meserie, şi să aducă în faţa justiţiei autorii şi instigatorii unor astfel de acte de violenţă. Libertatea presei joacă un rol esenţial în promovarea bunei guvernanţe, a transparenţei şi a responsabilităţii. Jurnalismul independent este un element vital pentru a trage la răspundere statele şi pentru monitorizarea proceselor democratice. Sursele media libere, diverse şi independente, atât online, cât şi offline, constituie pilonii unei societăţi pluraliste şi deschise şi poartă marea responsabilitate de a garanta publicarea unor ştiri verificate şi corecte”,a transmis, într-un comunicat, şeful diplomaţiei europene, Federica Mogherini, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, care este marcată în fiecare an la 3 mai.

Un omagiu aducem celor peste  780 de jurnaliști care au fost uciși în ultimul deceniu din cauza profesiei lor și a luptei lor pentru apărarea valorilor universale.

Cu ocazia acestei zile, UNESCO oferă premiul Guillermo Cano unei persoane, organizaţii sau instituţii care a adus o contribuție excepțională apărării şi promovării libertății presei oriunde în lume, în special în zonele cu un grad ridicat de pericol. Distincţia a fost acordată pentru prima oară în anul 1997 şi poartă numele lui Guillermo Cano Isaza, un jurnalist columbian care a fost asasinat chiar în faţa clădirii ziarului la care lucra, El Espectador din Bogotá, la 17 decembrie 1986, pentru că deranjase cu anchetele sale marii comercianți de droguri din Columbia, potrivit rador.ro.

În acest an, Premiul Mondial al libertăţii presei UNESCO/ Guillermo Cano a fost decernat fotojurnalistului egiptean Mahmoud Abu Zeid , cunoscut ca Shawkan, încarcerat din anul 2013, a anunţat luni organizaţia internaţională cu sediul la Paris, informează AFP.
”Alegerea lui Mahmoud Abou Zeid recompensează curajul, rezistenţa şi ataşamentul acestuia faţă de libertatea de exprimare”, a declarat Maria Ressa, preşedintele juriului format din profesionişti media, în comunicatul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură -UNESCO.

Premiul are o valoare de 25.000 de USD şi este finanțat de Cano Foundation (Columbia) şi The Helsingin Sanomat Foundation (Finlanda).

Democrația autentică nu poate exista fără libertatea presei.

La multi ani tuturor colegilor de breaslă din Banatul de Munte și din lume!

Epilog: „Presa liberă poate fi bună sau rea, dar în mod sigur fără libertate va fi întotdeauna rea”. Albert Camus

Anca Bica Bălălău

Sursa foto-news.ro

De același autor

Related Articles