[FOTO] Tiroliana – sport şi distracţie la superlativ

tiroliana 3Tiroliana este o tehnică alpină ce presupune traversarea unui obstacol natural, unor zone de abrupt, râuri sau crevase, pe corzi sau cabluri, folosind tehnici de alpinism. În esenţă, tiroliana este un sistem de corzi statice sau de cabluri, ancorate între pereţii unei văi de abrupt. Atelierul poate fi montat în orice zonă montană, la cererea clientului. Tiroliana este considerată ca fiind un sport extrem, deşi nu trebuie să aveţi cunoştiinţe sau antrenament în acest domeniu. Totul se desfăşoară într-un cadru cât se poate de sigur. Tiroliana este pentru cei care au un pic de curaj şi nu au rău de înălţime.

Participantii trebuie să folosească echipamente profesionale  – ham, carabiniere, scripeti, tandem etc. Participanţii trebuie să fie echipaţi doar cu adidaşi sau ghete de munte şi o îmbrăcăminte lejeră.

Puţine lucruri se pot compara cu un traseu de tiroliană care te face să te simţi aproape ca o pasăre. Această activitate, în combinaţie cu escalada şi rapel pot fi principala atracţie a unei zi de team building.

O zonă unde se poate practica tiroliana este Sasca Montană, în Cheile Nerei. Tiroliana are 90 m lungime, cu plecare de la aproximativ 40 m înălţime şi traversează râul Nera de pe malul stâng pe malul drept. Traversarea durează 12-14 secunde, în funcţie de greutatea persoanei, de poziţia în care coboară, dar şi în funcţie de vânt. Distanţa dintre capătul de jos al tirolianei şi locul de pornire este de aproximativ 50 m.

De același autor

Related Articles