[FOTO] Şi militarii arădeni sunt purtători de biruinţă

poza 111

„Ziua Forţelor Terestre”, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruinţă – este marcată astăzi în aproape toate garnizoanele din ţară. La Arad a fost organizată o ceremonie militară de omagiere a jertfelor înaintaşilor şi de evocare a tradiţiilor de luptă ale unităţilor. Ceremonia a avut loc la Monumentul Eroilor din Piaţa “Avram Iancu”. Cu această ocazie, a fost decorat drapelul de luptă al Batalionului 191 infanterie „Col. Radu Golescu”cu „Emblema de Onoare a Statului Major General”. Militarii au dat onorul prefectului Cosmin Pribac şi au defilat prin faţa mulţimii. La ceremonie au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, cadre militare în rezervă şi în retragere, veterani de război şi elevi ai instituţiilor de învăţământ din municipiul Arad.

Forţele terestre au fost la români, dintotdeauna, nu numai cea mai numeroasă componentă a oştirii, dar şi singura categorie de forţe capabilă să angajeze, să desfăşoare şi să desăvârşească lupte, bătălii şi operaţii, îndeplinind misiuni deosebit de grele, uneori fără sprijinul celorlalte componente ale armatei, situaţie mai frecvent întâlnită înainte de primul razboi mondial. Bazele moderne ale constituirii şi consacrării Forţelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca urmare a procesului revoluţionar de la 1848, a făuririi statului român modern prin Unirea de la 1859 şi a înfăptuirii politicii militare a lui Al.I.Cuza.

(Sebastian Dragomir)

foto: Prefectura Arad

Cele mai citite

Related Articles