[FOTO] Sărbătoarea grupelor catolice la Reşiţa

IMG_7142

Parohia romano-catolică “Maria Zăpezii” din Reşiţa a organizat astăzi, în premieră, sărbătoarea grupelor care activează de peste un deceniu şi jumătate în biserică. Astfel, cele peste 20 de grupuri şi-au dat întâlnire cu credincioşii reşiţeni, prezentându-şi activitatea, pe care zilnic o desfăşoară în regim de voluntariat. “Credinţa trebuie să fie trăită împreună şi parohia este locul în care se învaţă să se trăiască acest lucru“, a spus arhidiaconul Banatului montan, pr. Josef Csaba Pal în finalul evenimentului:

Prin întâlniri non-formale, în care îşi petrec timpul, membrii comunităţii catolice reşiţene reuşesc să se cunoască şi să descopere împreună provocările şi încercările la care sunt expuşi zi de zi. Cum găsesc ei organizarea acestui eveniment am aflat de la unii dintre aceştia:

Sărbătoarea grupurilor Parohiei romano-catolice “Maria Zăpezii” din Reşiţa s-a încheiat cu o agapă frăţească şi o tombolă comună, acţiuni în care fiecare s-a implicat pentru fiecare.

Sursa foto: Radio Romania Resita

(Hardy Cvoica)

De același autor

Related Articles