[FOTO] Proiecte de milioane de euro sunt atrase de Consiliul Județean Caraș-Severin

zagujeni (1)

Conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin s-a deplasat astăzi la Zăgujeni, pentru a observa stadiul lucrărilor de reabilitare și modernizare a Centrului Social Casa Noastră din cadrul proiectului cu finanțare europeană implementat de administrația județeană. La 3 ani de la incendiul care a produs pagube însemnate la Centrul de Plasament Casa Noastră din Zăgujenei, Consiliul Județean Caraș-Severin a reușit să obțină o finanțare de 5,4 milioane de lei, din care 3 milioane de lei prin Programul Operațional Regional, axa prioritară 3. Astfel, s-au efectuat lucrări de reparații și dotare la trei din cele cinci corpuri, clădiri care au fost construite în 1970, respectiv 1995. La aceste spații s-a reabilitat acoperișul, s-au refăcut tencuielile, pardoselile și s-au efectuat lucrări de finisaje la grupurile sanitare. De asemenea s-a renunțat la unele dormitoare care aveau dimensiuni inadecvate și s-a realizat compartimentarea imobilelor, precum și suplimentarea grupurilor sanitare. Corpul de clădire va fi dat în folosință la începutul anului viitor, capacitatea beneficiarilor crescând la 60 de copii.
Potrivit președintelui Sorin Frunzăverde, săptămânal va fi prezentat stadiul investițiilor finanțate de Consiliul Județean pe diverse programe europene, dar și pe fonduri guvernamentale. Ponderea este de partea finanțărilor europene, dovedită prin valoarea contractelor care depășește 280 de milioane de lei, spune Frunzăverde.

(Cornelia Vlaicu)

De același autor

Related Articles