Contractul pentru constructia unei noi grădinite în Resita, semnat în vara acestui an, se materializează. Lucrările au început în luna octombrie, în momentul de față fiind turnată deja fundația.

Noua grădiniță se află în cartierul Govândari, între aleile Gutâi și Țarcu. Unitatea de învățământ va cuprinde trei săli de grupă și va funcționa cu program normal. Valoarea acestei investiții este 1.52 milioane de lei.

Proiectul este derulat de către Primăria Reșița, împreună cu Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Proiectul a fost scris și depus la minister în 2017, anul acesta fiind aprobată cererea de finanțare prin Banca de Dezvoltare al Consiliului Europei și Programul Operațional Regional. Primaria Municipiului participă la acest proiect prin cofinanțare din surse proprii, bani care în momentul finalizării proiectului, vor fi rambursați de Uniunea Europeaana.

“Durata de realizare a noii unități de învățământ este de 12 luni, având în vedere ritmul în care se lucrează, sperăm ca la începutul anului școlar 2019–2020 să deschidem porțile grădiniței pentru preșcolari”, a declarat Liliana Dacica, şeful Direcției Generale de Învățământ, Sport, Cultură, Tineret și Culte din cadrul Primăriei Reșița.

(Răzvan Todor)