[FOTO] Noaptea Învierii. Greco-catolicii reşiţeni au luat Lumina Sfântă

IMG_9964

HRISTOS A ÎNVIAT!

Astăzi credincioşii ortodocşi şi greco-catolici prăznuiesc Sfintele Paşti. Învierea Mântuitorului este bucuria victoriei după întunericul suferinței și al morții. Acest lucru l-au simţit şi zecile de credincioşi greco- catolici reşiţeni în noaptea Învierii când au venit să ia Lumină Sfântă pentru ei şi pentru cei rămaşi acasă ori pentru bătrâni şi bolnavi, de la Biserica “Sfânta Fecioară Maria de la Fatima” din cartierul Lunca Bârzavei. Slujba Învierii, celebrată de părintele slujitor Ovidiu Pop, a transmis celor prezenţi esenţa miracolului pascal. El a vorbit acestora despre planul de mântuire al lui Dumnezeu care se împlineşte şi nu poate fi oprit, aşa cum nu poate fi oprită primăvara cu îmbobocirea şi înflorirea florilor şi reînvierea naturii. Răsturnare a cursului timpului ce se îndrepta de la viaţă spre moarte, Utrenia Învierii a reorientat existenţa de la moarte spre viaţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11/ 12 aprilie, prin celebrarea biruinţei vieţii, prin intonarea cântării de învingere: “Hristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”

Reporterul Radio România Reşiţa, Hardy Cvoica, a urmărit desfăşurarea ceremoniei Învierii:

În România sărbătoresc astăzi Sf. Paşti aproximativ 16,3 milioane de ortodocşi și 870.000 de greco-catolici.

Foto: Radio România Resita

 (Hardy Cvoica)

De același autor

Related Articles