[FOTO] Noapte incendiară la Reşiţa

1565

Intervenţie de amploare a pompierilor, în miez de noapte, în Reșița. 19 militari cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă au intervenit timp de aproximativ 5 ore jumătate, pentru lichidarea incendiului care cuprinsese o casă, două anexe şi un autoturism. Incendiul a avut loc pe strada Bistrei din municipiu. Elena Tarla, ofițer de presă la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, spune că apelul a fost primit după ora 01, dar focul a fost observat târziu de cetăţeni.

„Incendiul s-a extins rapid şi s-a manifestat violent, cu flăcără şi degajare mare de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 180 metri pătraţi. Din fericire, în urma incendiului, nu s-au înregistrat victime. Au fost salvate mai multe păsări, iar incendiul a fost stins, înainte de a se propaga şi la casele învecinate”.

Cauza probabilă a incendiului este folosirea focului deschis în spaţii închise.

(Sebastian Dragomir)

Foto: ISU Semenic