[VIDEO/FOTO] Inteligenţa “bate” violenţa!

prevenirea criminalitatii (4)
Sub sloganul ”Inteligenţă, nu violenţă”, în ziua dedicată prevenirii infracţiunilor comise cu violenţă din cadrul manifestării ”Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş–Severin în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Şah au organizat un simultan de şah, în Parcul Tricolorului din Municipiul Reşiţa.

Prin această activitate s-a urmărit sensibilizarea populaţiei cu privire la consecinţele săvârşirii infracţiunilor comise cu violenţă, care sunt îndreptate indiscutabil împotriva persoanei şi informarea cetăţenilor cu privire la consecinţele manifestărilor prin violenţă, indiferent dacă se află în postura de victimă sau de făptuitor.
Poliţiştii au invitat cetăţenii să solidarizeze cu această iniţiativă iar prin acceptarea participării la o partidă de şah să contribuie la transmiterea mesajului care stă la baza acestei manifestări în public: lasă să se vadă că eşti inteligent, nu violent.
Publicul ţintă, tradus prin participanţii la această provocare lansată de Poliţie a fost format din toate categoriile de vârstă ale locuitorilor Reşiţei: şcolari mici, adolescenţi, părinţi, bunici.
Trecătorii dar şi fiecare participant au primit din partea poliţiştilor recomandări în scopul prevenirii săvârşirii faptelor antisociale care implică violenţă, recomandări pentru evitarea riscului de a deveni victime ale infracţiunilor comise cu violenţă, în special a tâlhăriilor, cetăţeni care, de acum înainte, sunt militanţi ai conceptului „Inteligenţă, nu violenţă!”

De același autor

Related Articles