[FOTO] Deputatul Ion Mocioalcă implicat într-un accident rutier

WP_20150408_001

Deputatul PSD, Ion Mocioalcă a fost implicat ieri după-amiază într-un accident rutier pe pasajul dintre Triaj şi Intim din Reșița. Din primele cercetări a reieșit că acesta circula cu viteză și a pierdut controlul volanului, izbindu-se violent de un stâlp de tramvai. Deputatul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență din municipiu pentru investigații medicale.

În după-amiaza zilei de 8 aprilie a.c., polițiștii rutieri au intervenit la un accident sesizat prin apelul unic de urgență 112.
Din primele verificări a reieșit că în timp ce conducea un autoturism pe Pasajul Superior Lunca Bârzavei din municipiul Reșița, un bărbat în vârstă de 57 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul“, se arată în comunicatul transmis la redacție de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.

Vom reveni cu informaţii.

(Daniel Babun)

De același autor

Related Articles