[FOTO] Medicii din Arad învață de la una din cele mai căutate clinici din lume

cj ar 3

Consiliul Județean Arad, Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” și Spitalul Clinic Județean de Urgență au încheiat, astăzi, un acord de parteneriat cu Spitalul Universitar Medipol Mega din Istanbul, una din cele mai importante instituții medicale din lume.
Conform documentului oficial de colaborare, vor fi organizate activități de instruire practică a studenților de la ”Vasile Goldiș” în cadrul Spitalului Medipol Mega din Istanbul. De asemenea, va avea loc un schimb de experiență profesională a cadrelor didactice și a cadrelor medicale. Acordul este unul preliminar și are ca scop să prefesionalizeze cadrele medicale și să modernizeze aparatura medicală a Spitalului Județean.
În cadrul conferinței de presă, care a precedat semnarea acordului, Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad, a declarat: ”Înainte de reabilitarea termică, de zugrăvirea unor saloane sau schimbarea unor paturi, eu cred că pregătirea profesională și aparatura medicală sunt elementele esențiale ale performanței în domeniul medical. Am preluat spitalele din Arad când, pe bună dreptate, nimeni nu și le dorea. Aveau datorii de 27,3 milioane de lei. Schimbările principale au fost cele care au ținut de management. Arădenii trebuie să știe că vom continua să investim în sănătate. Anul acesta este un an important pentru sănătate. Anual, se nasc peste 150 de copii cu malformații (și un copil e mult, căci viața fiecărui copil este importantă), care nu pot fi detectate cu aparatura actuală. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitate infantilă. Nu este o situația mult diferită de media națională, dar avem o problemă, pe care putem s-o rezolvăm. Am încheiat parteneriatul cu Medipol Mega tocmai pentru acest scop. Medipol Mega este o instituție medicală de top la nivel mondial. Colaborarea cu Spitalul Județean ne onorează și ne obligă. Colaborarea noastră va începe cu un proces de profesionalizare a personalului medical, includerea specialiștilor noștri în proiecte de cercetare științifică (cu finanțare europeană), realizarea unor intervenții medicale și va continua cu achiziționarea de aparatură medicală performantă. Acesta este motivul pentru care am implicat, în acest parteneriat, și Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș”. Parteneriatul cu Medipol Mega continuă seria de investiții în zona neonatologiei și pediatriei, pe care le-am început la secția de pediatrie. Știu că sunt mulți părinți, care reclamă condițiile precare actuale ale secției. Credeți-mă, știu mai bine decât oricine că așa este, însă lucrurile vor fi schimbate. Am depus deja un proiect european, cu o valoare de 3,4 milioane de euro, pentru modernizarea secției. La aceasta, se adaugă, acum, colaborarea cu Medipol Mega. Am toate motivele să fiu optimist că, în curând, copiii nou-născuți și mamele lor se vor bucura de cele mai bune servicii medicale la ei acasă, în Arad. Arădenii vor avea parte de servicii medicale performante acasă și nu vor mai trebui să cheltuiască bani și timp pentru a merge la spitalele din Timișoara sau din București.”
La rândul său, directorul internațional de marketing al Medipol University, Uygar Ustün, a declarat: ”Am vizitat mai multe județe din România. Am avut oportunitatea de a-l cunoaște pe domnul președinte Nicolae Ioțcu. Am aflat că investește foarte mult în sănătatea din Arad. Mi-au plăcut foarte mult proiectele care se desfășoară în județul Arad și am vrut să contribuim și noi la procesul de amelioare a sănătății în județul Arad. Având în vedere că anomaliile cardio-vasculare pediatrice au o incidență mare, am dorit să pornim o colaborare în acest domeniu. Am vizitat și spitalele din județ, am fost și la Universitatea de Medicină. Am pornit deja o colaborare prin bursele Erasmus. Domeniile în care am gândit că putem colabora sunt trainingul mediciilor și al altor cadre de sănătate, telemedicină, înființarea unei colaborări în domeniul telemedicinii între cele două spitale. Dacă am putea să fim un contributor la investițiile de sănătate din județ, suntem pregătiți. Credem că domnul președinte Nicolae Ioțcu este o șansă pentru Județul Arad pentru că este foarte conștient de probleme și acționează repede.”
Medipol Group este cel mai mare grup de sănătate din Turcia, având în spate investiții majore în infrastructură medicală și cercetare. Toate spitalele Medipol sunt universitare. Din cele șapte spitale ale grupului, Mega este cel mai mare spital particular din Turcia. De fapt, Medipol Mega este alcătuit din patru spitale, cu specializări diferite. Complexul Medipol Mega are 100.000 mp suprafață acoperită și este dotat cu cea mai înaltă tehnologie din Europa.
Rectorul Universității de Vest ”Vasile Goldiș”, Coralia Cotoraci, a declarat, în cadrul conferinței, că rolul universității este de a forma specialiști, pe care să îi putem recunoaște internațional. Schimburile cu Medipol Mega vor îmbunătăți performanța facultății.”
Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență, Teodora Olariu, a declarat că această colaborare respectă algoritmul de dezvoltare al Spitalului Județean, începând cu infrastructura și terminând cu aparatura și specialiștii, și a mulțumit președintelui Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu, precum și conducerii Universității de Vest ”Vasile Goldiș” pentru implicarea în rezolvarea problemelor din sănătate.

(Mirabela Afronie)

De același autor

Related Articles