[FOTO] Centrul de Zi ABC Reşiţa la ceas aniversar

Centru ABC1

După 12 luni de intensă activitate educaţională şi culturală, Centrul aflat în administrarea Serviciului public de asistenţă socială din cadrul Primăriei municipiului de pe Bârzava, a ajuns astăzi la ceasul bilanţului aniversând un an de existenţă.  30 de copii beneficiază zilnic de serviciile şi activităţile educative ale acestui obiectiv amenajat întocmai pentru a suplini nevoile speciale ale acestora, proveniţi din familii cu posibilităţi limitate din zona veche a oraşului, a precizat directorul Serviciului public de asistenţă socială din cadrul Primăriei Reşiţa, Cosmin Enuică. Potrivit acestuia copiii beneficiază de o masă caldă pe zi şi au prilejul să-şi pregătească temele sub coordonarea personalului specializat. Activităţile de la Centrul de Zi ABC continuă chiar şi pe timpul vacanţelor, cei mici având astfel ocazia să participe la diferitele activităţi cultural-educative organizate de pentru aceştia, a subliniat Toma Anderca – directorul instituţiei.

Cu ocazia evenimentului aniversar, beneficiarii serviciilor Centrului au pregătit un moment artistic, iar voluntarii de la Grupul Local de Tineret “Arcus” i-au antrenat pe cei mici în diverse jocuri educative şi de socializare.

Centrul de Zi ABC din Reşiţa a fost realizat în cadrul unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi a fost inaugurat în urmă cu un an. Iniţiativa a urmărit, în principal, creşterea calităţii vieţii copiilor proveniţi din familii cu probleme sociale şi influenţarea pozitivă a gradului lor de dezvoltare fizică şi psihică, a mai spus directorul Serviciului public de asistenţă socială din cadrul Primăriei Reşiţa, Cosmin Enuică.

Reporterul Radio România Reşiţa, Hardy Cvoica, a fost prezent la eveniment şi consemnează:

(Hardy Cvoica)

De același autor

Related Articles