[FOTO] Băile Herculane- mai mult decât apă!

simpozion resurse si sanatate Baile Herculane (1)
Sala de Conferinţe a Complexului hotelier Afrodita din staţiunea Băile Herculane a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, conferinţa naţională cu tema “Băile Herculane, mai mult decât apă – resurse şi sănătate”, organizată de Asociaţia PRO-TURISM Herculane. Au participat la acest eveniment peste 120 de specialişti în domeniile turismului şi sănătăţii din întreaga ţară. În cadrul conferinţei au fost dezbătute tendinţele  în dezvoltarea segmentului de balneologie în Europa şi au fost aduse în discuţie moştenirea istorică şi cea culturală a Băilor Herculane.
Invitatul special al acestei conferinţe a fost Tobias Bielenstein – coproprietar al Euro Spa din Germania, care a vorbit despre ce se poate face pentru întărirea brandului de ţară în domeniul turismului, susţinând o adevărată lecţie de marketing pentru lucrătorii în domeniul hotelier prezenţi la manifestare. De asemenea, a fost prezentat un proiect inovator – PE URMELE ROMANILOR -, în care este inclusă şi staţiunea de pe Valea Cernei, prin complexele hoteliere Afrodita şi Diana. Proiectul invită turiştii din Europa şi din întreaga lume să refacă drumul parcurs de romani în misiunea lor de expansiune şi să vadă minunile naturii întâlnite pe acest drum!
În paralel cu acest eveniment, Asociaţia PRO TURISM HERCULANE este prezentă în aceste zile la expoziţia de produse româneşti de la Dublin, la care participă cu stand propriu pentru a promova staţiunea Băile Herculane în rândul irlandezilor. Cu acest prilej va fi făcut un cadou, prin tragere la sorţi, câteva pachete turistice oferite irlandezilor pentru a vizita Băile Herculane. Totodată, o serie de oficiali irlandezi sunt invitaţi pe Valea Cernei, pentru în acest fel să se deschidă căile de comunicare între cele două ţări, deoarece până în prezent nicio agenţie de turism irlandeză nu a vândut pachete turistice nu doar pentru Băile Herculane, ci pentru România!
“Conferinţa s-a încheiat într-o notă optimistă, ne aflăm într-un segment de dezvoltare şi  numărul turiştilor atât români, cât şi străini se află în acest moment în creştere. Suntem în plină dezvoltare şi pe parte de servicii, de spa, pe parte de wellness, cât şi pe partea medicală şi atâta timp cât există cerere şi oamenii sunt încântaţi de ceea ce găsesc aici, atunci avem şi noi din ce ne dezvolta şi din ce construi”, ne-a declarat Laura Pătru – PR în cadrul Asociaţiei PRO TURISM Herculane. (Paul Sever Smadu)

Cele mai citite

Related Articles