Arad: două persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier

Un accident rutier în care au fost implicate o camionetă și un autoturism, a avut loc astazi, între municipiul Arad si localitatea Horia.

La locul evenimentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție, două ambulanţe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă şi două ambulanțe SAJ.

În urma accidentului au rezultat 8 victime, dintre care o victimă din autoturism, conștientă, cooperantă, neîncarcerată şi 7 victime din camionetă, dintre care 5 conștiente și cooperante.

O victimă a fost găsită în stare de inconștiență şi din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de către echipajul medical, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarată decedată.

Din nefericire, o victimă prezenta leziuni incompatibilitate cu viața, fiind declarată decedată.

De același autor

Related Articles