Elevii de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reşiţa au experimentat o zi la un loc de muncă

vv delamarina la resita - traian vuia (9)

67 elevi din clasele a XI-a de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Resita au petrecut o zi de lucru într-o companie sau o instituție, unde au experimentat cum e să fii angajat și au aflat mai multe informații despre profesii direct de la cei care le practică.
Ei au fost ajutați să stea în “umbra” unor persoane care au meseriile pe care tinerii și le doresc în cadrul programului internațional Job Shadow Day, derulat de Junior Achievement România și școlile partenere. Programul educațional se compune dintr-o serie de evenimente locale și naționale, desfășurate în săptămâna “Școala Altfel” (6-10 aprilie), implicând nu doar elevii din clasele terminale de liceu, ci și pe cei din clasele 0-X, care merg la locul de muncă al părinților.
“Ziua de luni pentru mine a fost una plina de mister, am subestimat întru tot meseria de poliţist, dar acum mi-am creionat o imagine amplă asupra ei. Mi-am dat seama de faptul că nu este pentru oricine această meserie, trebuie să ai anumite calităţi cum ar fi curaj, lucrul în echipă, trebuie să fi dispus la sacrificii, chiar să îţi laşi familia în unele momente. Cu toate acestea, este o meserie frumoasă, plină de acţiune şi cred că oricine şi-ar dori să fie poliţist  pentru o zi“. (Ivan Gheorghe Răzvan – elev clasa a XI-a C)
“Experienţa trăita la Tribunalul Caraş-Severin a  avut un impact pozitiv asupra mea în sensul ca m-a făcut să conştientizez efortul pe care îl necesită o meserie din domeniul juridic. Oricine vrea să profeseze în acest domeniu trebuie să îşi formeze aptitudinile necesare(corectitudine, imparţialitate). Meseria de judecător este o meserie destul de grea care presupune multă muncă, mult studiu suplimentar şi multe sacrificii”. (Haag Ana Maria-eleva clasa a XI-a C)
“Experienţa trăita a fost una interesantă, de neuitat şi totodată o zi în care m-am aventurat în lumea profesioniştilor IT. Am învăţat că în viaţă fără ambiţie şi fără seriozitate nu putem atinge obiectivul mult dorit şi visat. Un moment de care îmi voi aduce aminte cu drag!”  (Munteanu Ionuţ Valentin-elev clasa a XI-a A)
Programul Job Shadow Day este implementat de 13 ani în România și oferă elevilor oportunitatea de a intra în contact cu mediul unui loc de muncă pentru a înțelege mai bine meseria, atribuțiile, abilitățile și competențele de care au nevoie pentru profesia respectivă. De asemenea, ei află cum arată o zi de lucru obișnuită și cum trebuie să se pregătească pentru acea meserie.
Tinerii descoperă noi opțiuni de carieră și află cum pot răspunde la unele dintre cele mai  grele întrebări: ”Ce vreau să devin după ce termin școala? Unde vreau să lucrez? Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?”
Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări elevii trebuie să fie sprijiniți să afle ce fel de meserie le aduce satisfacție și să ia contact de timpuriu cu mediul profesional în care doresc să pătrundă. Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță Deloitte, tinerii din România consideră că cele mai atractive locuri de muncă sunt cele care le permit oamenilor să exceleze în ceea ce le place. Cercetarea a arătat că metodele de orientare și dezvoltare profesională preferate de tinerii români sunt mentoratul și coaching-ul cu feedback și recomandări personalizate.
La ediția anterioară din 2014 aproximativ 29.500 de elevi din toată țara au fost înscriși în program și au descoperit meserii și profesii către care se pot orienta.

(Mirabela Afronie)

2 COMENTARII

  1. Ca de obicei clasele de a XII ori afla ultimii ori deloc. Daca nu puteti sa va organizati din timp mai bine nu mai faceti nimic.Lucrul facut in ultima clipa sau in graba nu va iese niciodata. Credeam ca v-ati invatat minte deja.

  2. Bine ca pe elevii de clasele a XII-a nu i-au putut inscrie la activitatea asta… Pana la urma noi trebuie sa ne alegem anul asta ce profesie vrem sa imbratisam. Dezorganizare, lucru facut aiurea, doar ca sa fie, ca de obicei!

Comentariile sunt închise.

De același autor

Related Articles