1 Mai, Ziua Muncii s-a transformat, în decursul anilor, în cele mai multe ţări, în prilej de sărbătoare, chiar dacă porneşte de la o situaţie tragică, soldată cu moartea unor protestatari care au cerut reducerea zilei de lucru la opt ore.
George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula că: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.
În mai 1886, muncitorii din Chicago s-au unit într-o grevă care aduna 65.000 de oameni în Piaţa Heymarket. Poliţia a intervenit în forţă şi 11 muncitori au murit, iar aproape 200 au fost răniţi. Evenimentul a devenit simbolul luptei pentru drepturile muncitorilor. Doi ani mai târziu, a Doua Internaţională Socialistă a decis să cinstească memoria celor împuşcaţi în Piaţa Haymarket prin organizarea, pe 1 Mai 1890, a celui mai mare protest împotriva exploatării prin muncă.
Ziua internaţională a muncitorilor a fost stabilită pentru data de 1 Mai, în anul 1889, de social-democraţii afiliaţi la Internaţionala a ll-a, la Paris. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a decretat această sărbătoare ca fiind legală.
Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea mişcărilor muncitoreşti în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 Mai autorităţile organizau manifestaţii uriaşe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ţinute festive, scandau lozinci şi purtau pancarte uriaşe. După 1990, importanţa propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest evenimenţ sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, alături de familie şi prieteni la mare ori la munte.
Sursa: wikipedia.org
Sursa foto:Gândul.info
