[FOTO] Bibliotecile din nou în “Nocturnă” la Reşiţa

noaptea-bibliotecilor-051

Sub genericul ”Nocturna bibliotecilor”, astăzi bibliotecile reşiţene se alătură pentru al doilea an consecutiv proiectului iniţiat de Asociaţia Naţională a Bibliotecilor din România şi vor avea un program prelungit cu activităţi menite să atragă publicul spre aceste lăcaşe de cultură şi educaţie.
Biblioteca Judeţeană “Paul Iorgovici” din Reşiţa organizează o serie de manifestări între orele 18.00 – 24.00. Astfel, secţiile de la etajul 2 din incinta Casei de Cultură a Sindicatelor vor avea porţile deschise, în program fiind incluse lansări de carte, concerte, expoziţii de carte şi de fotografie, recitaluri de poezie, ateliere creative, jocuri de societate şi, în premieră, un concurs pentru tinerii cinefili. Pe tot parcursul “Nocturnei” se pot împrumuta și returna cărți şi se poate accesa Internetul. De asemenea se primesc donații de carte şi vor fi oferite cărți în dar.

Clara Constantin, manager Biblioteca Județeană Paul Iorgovici din Reșița:

Şi Biblioteca Municipală Reşiţa va avea un program special, spre deosebire de anul trecut, în 2015 fiind deschise toate secţiile. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova îşi propune să promoveze cartea, în primul rând, lectura, dar şi biblioteca publică în sine, ca instituţie formatoare, lăcaş de cultură, informare, divertisment şi relaxare. Toate secţiile Bibliotecii Municipale Reşiţa vor fi deschise astăzi între orele 16.00 – 21.00.

Program Biblioteca Municipală Reşiţa în “Nocturnă” pe secţii:

Sediul Central (Str. G.A. Petculescu, nr. 1)
– 17:00 – 18:00: Ora de cultură „Din cititor, scriitor”: prezentare de carte a scriitoarei debutante Rodica Mijaiche;
– Moment muzical oferit de elevi de la Liceul de Arte „Sabin Păuţa”;
– 18:00 – 18:30: “Importanţa bibliotecii în comunitate”;
– 18:30 – 20:00: “Tradiţii şi obiceiuri populare şi creştine din Banat”- participă membrii Centrului de Tineret Moniom şi beneficiari ai Centrului de Zi „Maria”;
– Expoziţie de carte;
– 20:00 – 21:00: Vizionare documentar.

Secţia „Lunca Bârzavei” (Str. Ţarcului, nr. 1)

– 16:00 – 17:15: „Culorile toamnei”: recital de poezie şi expoziţie de pictură- clasa a IV-a Step by Step, Colegiul Național Mircea Eliade, coordonatori prof. înv. primar Mihăilescu Beatrice, institutor Brașoveanu Camelia;
– 17:30 – 18:15: „Hrăneşte-te cu lectură!”: Întalnire cu elevi şi profesori
– prezentarea serviciilor oferite de bibliotecă;
– Donaţie de carte Colegiul Tehnic Cărăşan şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Aurora” (coordonatori – prof. Călinescu Iudit, prof. Trandafir Mioara, prof. Hogea Viorel, prof. Peteneac Claudiu, prof. Sim Monica);
– 18:30 – 19:00: „Ai grijă de sănătatea ta!” – prezentare
– “Natura, izvor de sănătate” – „Amintiri din drumeţii” – prezentare PPT (fotografii din colecţia Elenei Linţa-cititoare fidelă a bibliotecii)
– 19:15- 20:00: Întâlnire cu donatorii – acordarea de diplome
– 20:00 – 21:00: Audiţie muzicală la un ceai.

Secţia Vârsta a III-a şi Secţia pentru copii (Al. Tineretului, nr. 3 şi nr. 5)
– 16:00 – 19:00: – Proiecţie de film documentar : „Reşiţa – ieri şi azi”,
– expoziţie de carte „Scriitori bănăţeni”
– „5 o’clock Tea” – “Cum să-i învăţăm să-nveţe” – Dialog între mămici;
– Expoziţie de carte – „Femeia în literatură”;
– 19:00: Audiţie muzicală la un ceai.

Secţia situată pe Str. G. Enescu, nr. 4
– 17:00 – 19:00: – Concurs de şah între membrii Ligii Pensionarilor din Reşiţa.

Activităţile organizate de Biblioteca Municipală Reşiţa sunt organizate în colaborare cu elevi şi cadre didactice de la Liceul de Arte “Sabin Păuţa”, Colegiul Naţional “Mircea Eliade”, Şcoala Gimnazială „Mihai Peia”, Colegiul Tehnic Cărăşan, Centrul de Zi „Maria”, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Aurora”, Centrul de Tineret Moniom. Sunt aşteptaţi, de asemenea, donatori de carte, cititori şi alţi invitaţi. (Alexandra Gorghiu)

Cele mai citite

Related Articles