[FOTO] Autostrada E3 va trece prin Reșița

4886

Cea mai lungă distanță de promenadă din Europa, cu plecare din Portugalia, se va întinde pe o distanță de aproape 7.000 de km, cu destinația Bulgaria. Traseul pedestru va trece și prin Reșița.

La inițiativa Ocolului Silvic “Banatul Montan” și a primarului Ioan Popa, vor fi amenajate potecile de tranzitare ale Reșiței. Astfel vor fi satisfăcute nevoile de odihnă si recreere ale cetățenilor de pe raza județului Caraș-Severin, scăpând astfel de stresul urban.

Lucrările de amenajare au început sâmbătă, 20 octombrie, fiind prima zi în care personalul ocolului a inceput acțiunile de defrișare a vegetației și a masei lemnoase, a declarat șeful ocolului, Ghiocel Meda.

Traseul va pleca de la Cantonul Minda, aflat la marginea orașului Reșița, de la intersectia drumului Văliug și fostul drum al UDR-ului Reșița – Anina. Poteca continuă spre pârâul Valea Mare, urcând spre peștera Sodol, cu o valoare speologică deosebită, apoi  continuă pe sub dealul Cârșa până la peșterea Capul Baciului. De aici, cărarea se îndreaptă spre Pământul Roșu numit și Obârșie, unde se află o fântână care urmează a fi curațată si reamenajată. În continuare există două variante, una dintre poteci va urca pe dealul Ponor la altitudinea de 800 m, care va coborî  în Poiana Golului unde se va lega de alte trasee existente.

Poteca internatională, în județul Caraș-Severin, pleacă de la Anina, traversează râul Caraș în zona Jervan, coborând apoi la Văliug. Pentru a face legătura cu acest drum, din Reșița se va deschide un alt traseu: Minda- Comarnic- Naveș- Jervan- Anina.

Autostrada va intra in România prin partea de N-V a țării și va iesi prin zona Porțile de Fier. Drumul E3 care leagă Oceanul Atlantic și ieșirea la Marea Neagră din Bulgaria, va trece prin Spania, Franța, Luxemburg, Belgia, Germania, Cehia, Slovenia, Polonia, Ungaria, România și Bulgaria. Proiectul cuprinde un total de 12 poteci în întreaga Europă, acoperind o suprafață de peste 70.000 de km.

Se preconizează că la sfârșitul iernii, traseul va fi gata.

Răzvan Todor