Asociația Banatul Montan propune 10 mănăstiri, de neratat în minivacanța de Paște

Asociația Banatul Montan le propune turiștilor în această mini vacanță un tur al celor mai cunoscute mănăstiri din județul Caraș Severin.

Pentru cei care se gândesc sã ia în calcul o excursie într-un loc linistit și simplu, iată cele 10 mănăstiri propuse de asociația Banatul Montan:

Manastirea “Sfanta Ana” de la Orsova

Mãnãstirea Sf. Ana este așezatã în defileul Dunãrii, pe coama Dealului Moșului. A fost ctitoritã de cãtre ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zona Orșovei în calitate de sublocotenent in I. Rãzboi Mondial. În toamna anului 1916, chiar pe Dealul Moșului, a fost acoperit cu pãmânt alãturi de camaradul sãu, de explozia unui obuz. Au scãpat cu viața, iar Șeicaru a fãgãduit sã ridice în acest loc, o mãnãstire, în semn de mulțumire lui Dumnezeu, și în memoria celor cãzuți în rãzboi. Mănăstirea a fost construită între anii 1936-39, perioadă în care Șeicaru era directorul ziarului Curentul și deputat în Parlamentul României. Mănăstirea, poartă hramul Sfânta Ana, după numele mamei ctitorului său.

Manastirea Nera de la Sasca Montană

Manastirea Slatina Nera este amplasata intr-o zona de deal, la 20 km. de Oravita, pe malul raului Nera, in apropierea localitatii Sasea Montana. Initiativa construirii acestui asezamant monahal apartine domnului Dr. Chirila loan, fost director al Asociatiei Cristiana din Bucuresti, originar din Slatina Nera.

Manastirea “Piatra Scrisă” de la Armeniș

La o distanta de 25 de kilometri de Caransebes, spre Orsova, unde soseaua se intalneste cu apele Timisului, in stramtoarea peste care arcuieste podul de cale ferata, sta de veghe Schitul Piatra Scrisa, cu clopotnita si cladirea pentru vietuitori. Schitul Piatra Scrisa, astazi manastire, a luat fiinta pe un loc randuit de Dumnezeu. Traditia locala leaga inceputurile acestei manastiri de gasirea unei icoane zugravite pe stanca. Icoana cu Sfanta Treime, putand fi vazuta si astazi pe stanca negricioasa, a fost gasita in timpul lucrarilor la calea ferata ce urma sa lege Caransebesul de Orsova. Prezenta icoanei pe peretele de stanca a dus la devierea iesirii tunelului feroviar cativa metri mai spre vest de icoana. Reactia credinciosilor a convins pe inginerul Mihlheisen, conducatorul lucrarilor, sa schimbe calculele, deviind iesirea tunelului spre Armenis, la cativa metri in spre apus de icoana.

Manastirea “Mraconia” de la Cazanele Dunării

Manastirea Mraconia se afla in comuna Duhova din judetul Mehedinti, la o distanta de 15 kilometri vest fata de orasul Orsova. Mai concret, aceasta se afla pe malul stang al Dunarii, care formeaza in acel loc, cel mai frumos defileu de pe tot intinsul ei, defileu intins intre Orsova si Moldova Noua. Manastirea Mraconia a fost ridicata pe locul unui fost punct de observatie si dirijare a vaselor de pe Dunare, caci datorita arhitecturii reliefului, prin ingustimea din loc in loc a defileului nu putea avea loc trecerea simultana a doua vase. Aceste ingustari si largiri maxime ale fluviului au primit numele de “cazanele Dunarii”, dupa parerea multora, locul fiind cel mai frumos loc din tara.

Mãnãstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezãtorul” de la Poiana Mãrului

Situată în peisajul turistic bănăţean din staţiunea Poiana Mărului această mănăstire a luat fiinţă la iniţiativa preotului paroh Dorel Fercea şi a credincioşilor din parohia Măru înainte de Revoluţia din 1989. Cadrul natural şi aerul curat oferă pelerinului şi turistului momente de înălţare sufletească şi sănătate trupească în tinda mănăstirii de la Poiana Mărului.

Mãnãstirea „Izvorul Tãmãduirii” de la Gornea

Schitul este asezat la o distanta de 200 m de la soseaua care duce spre Moldova Noua, la intersectia care indica drumul spre Gornea. 

Mãnãstirea „Acoperãmântul Maicii Domnului” Cãlugãra de la Ciclova Montană

La doi kilometri spre răsărit de comuna Ciclova Montană, judeţul Caraş-Severin, în inima codrilor seculari ai Banatului de munte, la poalele unei stânci de aproape o mie de metri (stânca Rolului), se află Mănăstirea Călugăra. După tradiţie, locul este considerat sfânt, pentru că aici vieţuiau pustnici. Credincioşii au numit aceste locuri Valea Călugărului. Comoara cea nepreţuită a mănăstirii este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Se spune despre icoană că ar fi o copie a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa care se află în Sfântul Munte. 

Mãnãstirea „Acoperãmântul Maicii Domnului” de la Brebu

Manastirea Brebu, inchinata Acoperamantului Maicii Domnului, este o manastire ortodoxa relativ noua, aflata pe teritoriul localitatii Brebu, judetul Caras Severin. La aceasta manastire, situata mai exact intre localitatile Brebu si Soceni, se ajunge pe drumul national care leaga intre ele localitatile Caransebs si Resita.

Mãnãstirea „Adormirea Maicii Domnului” Teiuș de la Caransebeș

În toamna anului 1998, într-o şedinţă a Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului, s-a decis construirea unui aşezământ monahal în oraşul de reşedinţă şi numirea ca egumen al acestuia a ieromonahului Justinian Tibil, originar din părţile Maramureşului. Preotul Rusalin Simeria şi fiul său Petru, alături de familia Tomescu, au donat terenul pentru construcţia noului locaş, iar prin eforturile şi râvna părintelui stareţ, la 17 iulie 1999 s-a slujit aici pentru prima oară Sfânta Liturghie.

Mãnãstirea „Schimbarea la Fațã” Almãj-Putna de la Putna

Iniţiativa de a ridica un aşezământ monahal la marginea satului Putna, de pe Valea Almăjului i-a aparţinut domnului plutonier adjutant Luca Zăvoianu, fiu al satului, care a donat terenul necesar. Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă de Preasfinţitul Dr. Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului, actualmente Mitropolitul Ardealului, în 6 august 1996. Mănăstirea a primit donaţie din partea profesorului Pavel Panduru, directorul şcolii din Prigor, 200 de m2 de grădină. Pe acest teren se află un izvor la care se face procesiune în fiecare an la sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii” (prima vineri după Sf. Paşti).

Cele mai citite

Related Articles