[VIDEO-FOTO] Accident la granița cu Ungaria: printre morţi se află şi un român

1411

Un cetăţean român se află printre persoanele decedate în urma accidentului rutier care a avut loc în Ungaria, în apropiere de punctul de trecere a frontierei Nădlac.

Alţi şase români răniţi au fost transportaţi la unităţile sanitare din Szeged şi Mako, precizează MAE. Accidentul s-a soldat cu cel puţin 17 victime, dintre care cinci au decedat.

Forțe ale ISU Arad și ISU Timiș intervin, la această oră, în cazul unui carambol rutier produs în Ungaria, la doi km de Nădlac, în sensul de intrare înspre România, în care a fost implicat și un autocar cu pasageri români.

Două autospeciale transport personal și victime multiple și o unitate de terapie intensivă din cadrul ISU Timiș și trei echipaje SMURD de la ISU Arad și patru ambulanțe din cadrul Serviciul de Ambulanță Arad sunt la fața locului pentru acordarea primului ajutor și salvarea victimelor. Elicopterul SMURD din Punctul de Operare Aeromedicală Arad este prealertat, la acest moment, pentru a interveni, în cazul în care situația o impune.

La nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Arad și Timiș sunt încheiate protocoale de colaborare cu serviciile de urgență din Ungaria, intervenția comună a structurilor din cele două țări fiind realizată conform procedurilor operaționale stabilite.

UPDATE Departamentul pentru situații de urgentă din MAI informează: Informații despre naționalitatea persoanelor decedate: un român, un bulgar, doi turci. Șase români au fost transportați la spital. Forțele trimise în sprijin se întorc în România.

În accident a fost implicat un autocar care transporta 25 de persoane, care circulau pe ruta Hamburg-Bucureşti. Cel puţin trei persoane au murit şi mai multe au fost rănite.

Circulaţia pe autostrada M 43 a fost închisă şi deviată deviată pe rute ocolitoare. În zonă este ceaţă deasă şi poliţia le cere participanţilor la trafic să adapteze viteza la condiţiile de drum.

Primele informații vin de la ofiţerul de presă de la ISU Arad, George Pleşca:

Răniţii sunt transportaţi la spitalele din Ungaria, a afirmat secretarul de stat în MAI Raed Arafat. El a arătat că, potrivit unui bilanţ provizoriu, 39 de persoane au fost implicate în accident, dintre care 4 au decedat, iar 11 sunt rănite. Patru răniţi sunt în stare gravă.