Activi pentru protejarea naturii sălbatice din Carpaţi

rangeri wwf tineri activi (15)

Tinerii din Caraș-Severin, Mehedinți și Hunedoara sunt activi pentru protejarea naturii sălbatice din Carpaţi. 5 zile de activităţi în natură cu tineri din 5 licee din zona celor 5 parcuri naţionale/naturale din sud-vestul României. Observare de specii, învățare şi dezbatere, foc de tabără, cântece, voie buna, dar şi aventură în natură. 5 zile în care am descoperit împreună frumuseţea şi importanţa naturii din jurul nostru. Aşa am putea descrie în câteva cuvinte tabăra “Activi pentru protejarea naturii sălbatice din Carpaţi“ organizată de WWF-România, în Carpații Meridionali.

În cadrul taberei 30 de tineri au avut parte de expediții pe Cheile Carașului, activități de aventură (cățărare, rapel, speologie) și de observare a păsărilor și mamiferelor, de prezentări realizate de specialiştii WWF pe teme precum viaţa acvatică, animalele specifice parcului național Semenic – Cheile Carașului, dezbateri pe tema deșeurilor și a impactului lor pe termen lung asupra ecosistemelor. De asemenea, au participat la ateliere experienţiale de observare a vieții acvatice și de confecţionare de cuiburi pentru păsări.

Tabăra s-a încheiat prin stabilirea misiunii și a activităților celor 5 cluburi de rangeri pentru sălbăticie care vor fi organizate în cele 5 licee partenere: Colegiul Naţional “Traian Lalescu” Reşiţa (CS) din Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, Liceul “Mathias Hammer” Anina (CS), din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, Liceul “Hercules” Băile Herculane (CS) in Parcul Național Domogled – Valea Cernei, Liceul “Traian Lalescu” Orşova (MH) din Parcul Natural Porţile de Fier, Liceul “Mircea Eliade” Lupeni (HD) din Parcul Naţional Retezat.

“Prin acest proiect ne-am propus să facilităm accesul la informaţii şi să creăm un cadru nonformal de învăţare prin care tinerii liceeni, să observe ce beneficii le poate oferi natura şi să se dezvolte ca lideri şi cetăţeni activi. Educarea și informarea tinerilor din imediata apropiere a zonelor de sălbăticie este foarte importantă pentru a avea un impact pe termen lung în conservarea naturii” spune Raluca Crâsta managerul proiectului. Participanții la tabăra provin din zonele ariilor protejate Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, Parcul Național Retezat, Parcul Național Domogled – Valea Cernei și Parcul Natural Porțile de Fier . Tabăra “Activi pentru protejarea naturii sălbatice din Carpaţi“ face parte din seria de tabere organizate în proiectul “Sălbăticia din Carpaţi, bogăţie pentru oameni” cheltuielile fiind suportate de către organizatori, respectiv WWF prin programul de Cooperare Elvețiano-Român.

Cristina Corocan

sursa foto: wwf romania

De același autor

Related Articles