[FOTO] Autostrada electrică cu Serbia a fost inaugurată!

489

Noua linie de interconexiune, în dublu circuit, de 400 kV cu Serbia, între Reşiţa şi Pancevo, a fost inaugurată în seara de marţi, 15 mai în zona km 8.

Linia traversează 11 localităţi în judeţul Caraş – Severin: Ezeriş, Lupac, Dognecea, Goruia, Ticvaniu Mare, Berlişte, Ciudanoviţa, Grădinari, Vărădia şi Vrani cu o lungime de 63 de kilometric şi un număr de 206 stîlpi. Lungimea de pe teritoriul Serbiei este de 68 de kilometri.

La eveniment au fost prezenţi, preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, subprefectul Cătălin Hogea, directorul sucursalei de transport Timişoara Luca Iacobici, directorul general executiv CNTEE Transelectrica, Adrian Rusu şi o parte din cei 11 primari. De la Primăria Reşiţa a fost prezent la eveniment citymanagerul Paul Vasile şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, iar din partea sârbă, Jelena Matejic, general manager, EMS Serbia.

Valoarea contractului, la data semnării, în 2014, a fost de aproximativ 82 de milioane de lei.

LEA 400 kV Reșița-Pancevo este un proiect de interes comun, parte din “Mid Continental East Corridor”, iar unul dintre rolurile sale principale este acela de a întări sistemul electroenergetic național și pe cel sud-est european. Realizarea LEA 400 kV Reșița-Pancevo va permite eliminarea congestiilor majore în zona celor doua sisteme electroenergetice, românesc și sârbesc, precum și creșterea capacității de transfer între România și Serbia și în toată zona de sud-est a Europei. Prin realizarea acestei investiții, România își va atinge ținta europeană obligatorie de interconectivitate de 10% pentru anul 2020.

„Aș vrea să vă asigur că efortul investițional al Companiei va continua într-un ritm susținut în perioada următoare. Suntem încurajați de faptul că, așa cum arată statistica în ceea ce privește economia din România, în 2017 profitul în segmentul cu capital românesc este de 1,9 ori mai mare decât în cel al segmentului cu capital străin. Credem cu putere că putem face progrese și mai importante”, a declarat Gheorghe Olteanu, președintele Consiliului de Supraveghere al CNTEE Transelectrica SA.

La rândul său, Directorul General Executiv al Transelectrica, Adrian Constantin Rusu, a subliniat faptul că realizarea LEA 400 kV de interconexiune Reșița-Pancevo este doar o primă parte a unei serii de investiții ale Companiei.

„Este foarte important de spus că realizarea LEA Reșița-Pancevo este o etapă cu ștafetă. În toate sucursalele Companiei există un efort investițional susținut. Urmează proiecte la fel de mari și de importante: tocmai a fost deblocat proiectul LEA Oradea-Bekescsaba; avem în lucru LEA Gutinaș-Smârdan; acum câteva săptămâni am semnat contractul de finanțare cu Comisia Europeană pentru LEA Cernavodă-Stâlpu. Avem în față proiecte provocatoare și cel puțin la fel de importante ca linia Reșița-Pancevo. Transelectrica este o companie cu o capacitate extraordinară, cu o resursa umană excepțională pe care ne propunem să o valorificăm și să transformăm această companie strategică la nivel național într-un fanion al energeticii românești”, a declarat Adrian Constantin Rusu, Directorul General Executiv al Transelectrica.

La festivitatea de inaugurare a participat și directorul general al EMS, operatorul de transport și sistem din Serbia, Jelena Matejić.

„Linia Reșiţa-Pancevo a fost pentru noi cel mai important proiect din ultimii 10 ani. Ne-am alăturat de la început ideii de a realiza acest proiect important, iar în toată perioada am avut o colaborare de succes, bazată pe un sprijin reciproc permanent. Împreună am reușit să energizăm această linie. Sperăm ca în viitor să colaborăm și mai mult, noi suntem în mod tradițional deschiși la cooperarea cu România”, a transmis Jelena Matejić, directorul general EMS.

(Marius Căruntu)