Spitalele neacreditate “nu vor fi desființate”

paturi spital

Una dintre priorităţile Ministerului Sănătăţii pentru anul viitor este îmbunătăţirea condiţiilor din spitale, a declarat la o dezbatere de specialitate ministrul de resort, Nicolae Bănicioiu.

Preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, Vasile Cepoi, a anunţat la rândul său că în ultimele trei luni au fost evaluate 67 de spitale şi că intenţia instituţiei pe care o conduce nu este să elibereze pur şi simplu acreditări, ci să determine o schimbare a serviciului medical în folosul pacientului.

“Spitalele s-au înfiinţat prin autorizaţiile sanitare de funcţionare, deci nu poţi să le desfiinţezi prin faptul că nu s-au acreditat.

“Am făcut deja un proiect de ordonanţă de guvern şi să modificăm această prevedere care determină şi o atitudine aberantă, ca să spun aşa, din partea managerilor de spitale atât publice cât şi private, care au intrat în panică că vor fi desfiinţaţi”, a declarat Vasile Cepoi.

Bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul viitor ar putea să ajungă la aproximativ 4,5 miliarde de lei, a mai spus ministrul Nicolae Bănicioiu.

Din 2015 va fi reluat programul de fertilizare in vitro, vor fi suplimentate fondurile pentru programul de depistare precoce a cancerului de col uterin pentru programul “Mama şi copilul” şi se va introduce testarea genetică pentru bolnavii de cancer.

Sursa: RRA

Cele mai citite

Related Articles