Curtea Constituţională scuteşte elevii de religie

religie
Curtea Constituţională a decis că obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea Educaţiei, este neconstituţională. Oficiali ai CCR precizează că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze această disciplină. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar judeţean Caraş-Severin, Ion Moatăr, a precizat că deocamdată se merge după normele vechi, cel puţin până la publicarea altei metodologii.
În Caraş-Severin, orele de religie ortodoxă sunt cele mai numeroase, urmate de cele de religie baptistă, penticostală şi pe ultimul loc, cea catolică.

(Daniela Tudor)

1 COMENTARIU

  1. Noi, profesorii de Religie, mergem intre elevii nostri in Numele Invatatorului nostru Suprem, Isus Cristos, …in autoritatea Sa ne desfasuram. Cuvantul profesorului de Religie, daca si viata lui corespunde cu Invatatura crestina, ar trebui sa fie ascultat cu atentie…luat in seama. Unii dintre noi am inteles menirea noastra ca o consacrare la Invatator si Invatatura Sa.

    Cred ca este o greseala in informatia de mai sus! Sunt profesor de RELIGIE, Confesiune CATOLICA si am o vechime de 18 ani! Sunt singura calificata si mentionez si gradul I si Doctoratul in Teologie. In fiecare scoala a orasului nostru exista copii catolici, dar eu nu pot alerga decat in sase dintre acestea. Sa nu uitam Liceul Don Bosco de la Carasova, multimea satelor croate din judetul Caras- Severin. In cele sase scoli in care am ore, sunt copii neoprotestanti, dar nu au profesor in scoala, ei desfasurand ore de Religie, la biserica lor.
    Mentionez ca in cazul in care s-ar aplica Legea Educatiei Nationale, valabila din 2011, as putea si intr-o singura scoala sa am catedra. In fiecare scoala ar putea exista cel putin o jumatate de catedra de Religie, Confesiune Catolica.
    Tot in Resita, la Liceul Diaconovici Tietz, avem 12 ore de Religie conf.romano-catolica in limba germana.

    In Caransebes, avem 13 ore de Religie romano-catolica, doar la Liceul Pedagogic.
    La Liceul Traian Lalescu, parintele prof. Nicu Chiosa face Religie si cu copiii catolici, in virtutea unitatii crestine dorite de Cristos. Mi-as dori si eu sa mi se dea pentru orele de Religie, toti copiii din alt liceu al Resitei! Si in Liceul Traian Lalescu, am putea avea o catedra de Religie.
    Cred ca ar trebui sa fie retrasa afirmatia”pe ultimul loc” in ce privesc orele de educatie religioasa Catolica! Nu mai spun, daca copiii si parintii ar avea dreptul sa aleaga confesiunea in care sa fie educati, situatia ar fi alta.
    Multe ar trebui reglementate. Intre cele sase scoli, trebuie sa ma incadrez in numarul de ore stabilite deja in functie de buget, desi la fiecare dintre scoli, am copii pentru mai multe ore decat desfasor. La fiecare scoala desfasor mai multe ore decat cele platite si datorita orarului elevilor.
    Ar fi cazul, ca cel putin acum sa facem unitate si sa nu lasam sa fie scos Invatatorul nostru Isus Cristos din scoli. Invatatura crestina aduce echilibru in viata copiilor nostri. Sa ramanem mladite ancorate in radacinile crestine ale neamului nostru! Ne miram ca in Europa nu se mai aminteste de radacinile noastre crestine.
    Fie ca aceasta tentativa de intrare in catacombe a Invataturii Crestine, sa ne conduca la unitatea deplina a celor care apartin lui Cristos, prin Botezul in numele Sfintei Treimi! Sa urmarim triumful lui Cristos!

    Titlul “Curtea Constitutionala scuteste elevii de religie” suna ca o eliberare de ceva impus. A intrebat cineva copiii?
    Daca ati intreba unul din grupele mele, v-ar spune ca el doreste doua ore de Religie/ saptamana!
    Ma gandesc la colegii mei, profesorii de Religie, confesiune Ortodoxa, mult mai multi decat noi ceilalti, …fiecare este pregatit este mandatat de episcopul locului…sunt adevarati apostoli ai acestor vremuri. Astazi, cand suntem martorii existentei crizelor de tot felul, izvorate din criza credintei, sa avem grija spre ce ne indreptam!
    Cristos in mijlocul nostru!
    Cu pretuire,
    Elena Stefanescu

Comentariile sunt închise.

De același autor

Related Articles