Colecţie de infracţiuni

accident mortal

Un tânăr de 19 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis de conducere, a suferit răni uşoare în urma unui accident rutier produs aseară pe raza municipiului Timişoara. Acestea nu sunt singurele infracţiuni comise dintr-un foc, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Ancuţa Morariu. „Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un tânăr de 19 ani, din Timişoara, a condus un autoturism pe strada Grigore Alexandrescu, iar la un moment dat a pierdut controlul direcţiei de deplasare răsturnându-se pe partea carosabilă. Întrucât tânărul emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Extinzând cercetările, poliţiştii au stabilit că tânărul ar fi sustras autoturismul, care era parcat pe o strada din municipiul Timişoara, acesta fiind neasigurat şi cu cheile în contact”, a precizat Morariu.
Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi furt calificat.

(Sebastian Dragomir)

Articolul precedent
Articolul următor

De același autor

Related Articles