Greva de la Berlin s-a încheiat!

tren gara sud

Mecanicii de locomotivă din Germania pun capăt mai devreme grevei generale, pentru ca ceremoniile dedicate împlinirii a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului să aibă loc în bune condiţii. Protestul, început miercuri seara, ar fi trebuit să dureze până luni dimineaţa, însă se va încheia în această seară, la ora 19, ora României. Cum circulaţia feroviară a fost dată peste cap din cauza grevei, iar şi la cea rutieră s-a aglomerat numeroşi germani ar fi ajuns cu greu la Berlin, unde mâine este programată o mare adunare populară. Aproximativ două milioane de oameni sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână în capitala germană. Zidului Berlinului a fost cel mai cunoscut simbol al Războiului Rece şi al divizării Europei.

(Daiana Roşca)

Cele mai citite

Related Articles