Cupa Hercules Junior a fost câştigată de Luceafărul Orşova

Hercules Junior 1

Cupa Hercules Junior la fotbal, ediţia 1, a avut loc duminică în staţiunea de pe Valea Cernei. Au participat Luceafărul Drobeta Turnu Severin, Luceafărul Orşova, CSS Caransebeş, Speranţa Almăj Bozovici şi Hercules Băile Herculane.

În finala mică gazdele din Băile Herculane au trecut de Luceafărul Drobeta 2003, după loviturile de departajare, cu scorul de 3-2. Pentru desemnarea câștigătoarei trofeului au fost necesare, de asemenea, lovituri de departajare, echipa din Orșova impunându-se în fața Luceafărului 2004 Drobeta cu scorul de 4-3.

Echipele au fost împărțite în două grupe de câte trei, jucându-se în sistem “fiecare cu fiecare” pe durata a două reprize de câte 15 minute, primele două echipe din fiecare grupă calificându-se pentru semifinalele competiției. Chiar dacă a plouat fără contenire pe aproape toată durata întrecerii, copiii nu au făcut rabat de la efort, arătând nu doar pofta lor pentru fotbal, ci și calități tehnice care au impresionat asistența!

Competiţia s-a adresat copiilor cu vârste de 10 şi 11 ani şi este organizată de Sebastian Corneanu cu sprijinul AJF Caraş-Severin.

(Daniel Babun şi Paul Sever Smadu)

 

Cele mai citite

Related Articles