Caritate şi cultură la penitenciar

Penitenciar_Timisoara

La Muzeul de Artă Timișoara va fi vernisată luni, 20 octombrie de la ora 18.00 expoziţia internaţională de artă “Omul în oglindă”. Acţiunea este în acelaşi timp şi o competiţie, care are ca obiectiv o creştere a nivelului de informare şi cultură generală a persoanelor private de libertate, dezvoltarea şi stimularea expresivităţii şi creativităţii. În expoziţie vor fi prezentate lucrări de pictură, grafică şi fotografie. Scopul acestei expoziţii este unul caritabil, sumele obţinute din valorificarea lucrărilor urmând să fie ulterior donaţi secţiei de oncologie pediatrică din cadrul Centrului de transplant medular din cadrul Spitalului “Louis Ţurcanu” din Timişoara, pentru achiziţionarea de echipament medical. Organizatorii evenimentului sunt Penitenciarul Timișoara și Asociația pentru Ajutorarea Copiilor cu Afecțiuni Hemato-Oncologice ”Patricia Popa”.

(Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles