În Caraş-Severin se dezvoltă traseele pedestre

Cheile Nerei  (22)

Judeţul Caraş-Severin este străbătut de mai multe trasee pedestre europene. Rutele sunt cartografiate şi o parte dintre ele au intrat deja în circuitul turistic european. Este vorba despre traseele denumite E3 şi E8. Pentru marcarea lor, o mână de ajutor dau şi jandarmii montani, spune maiorul Lucian Istrăţescu. Iniţiativa de dezvoltare a acestor rute pedestre aparţine Autorităţii Naţionale pentru Turism, iar în proiect sunt mai mulţi parteneri (Regina Naţională a Pădurilor, Salvamont, Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor).
E3 uneşte cele mai importante atracţii turistice din zonele străbătute, Parcurile Naţionale şi destinaţiile de ecoturism. Traseele europene din România vor putea reprezenta, după realizarea amenajărilor necesare, coloana vertebrală a sistemului de poteci existent şi vor oferi amatorilor de drumeţie din România, dar şi celor din străinătate condiţii atractive şi sigure de vizitare a celor mai frumoase zone ale ţării. În această vară o turistă din Norvegia a străbătut aceste trasee pedestre, beneficiind şi ea de sprijinul jandarmilor montani din Caraş-Severin.
Maiorul Istrăţescu explică: „Jandarmeria acordă sprijin pentru realizarea unui studiu de cercetare privind amenajarea traseului pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, pe ruta Cheile Nerei – Sasca Română – Anina – Cheile Caraşului – Peştera Comarnic – Semenic – Gărâna – Lindelfeld – Poiana Buchin – Caransebeş – Glimboca – Voislova – Rusca Montană – Lunca Cernii de Jos”.

(Sebastian Dragomir)

Cele mai citite

Related Articles