Ion Ţiriac investeşte în fondul cinegetic cărăşan

tiriac

După ce a cumpărat peste 700 de hectare de teren între comunele Berzovia şi Vermeş, pe raza Ocolului silvic Bocşa Română din judeţul Caraş-Severin şi a concesionat alte 300 de la un lăcaş de cult greco-catolic din Cluj, Ion Ţiriac a ajuns  să aibă lucrările  de amenajare a domeniului de vânătoare aproape finalizate.

Fondul de vânătoare de peste 1.000 de hectare îl va depăşi ca valoare pe cel de la Balc din judeţul Bihor. Lucrările de împrejmuire a perimetrului sunt pe terminate, iar pe terenul avut în custodie acesta doreşte să înfiinţeze o gospodărie de vânat. Există interes pentru înmulţirea şi valorificarea efectivelor de mistreţi, cerbi, căpriori şi mufloni, iar în ceea ce priveşte furajele, acestea tot de pe plan local vor fi recoltate. Căile de acces spre domeniul de vânătoare al omului de afaceri vor fi amenajate cu forţe locale proprii, iar prin amenajarea în totalitate zona va câştiga o notorietate fără precedent, ceea ce pentru județ este un enorm câştig, spune Romel Buzescu – şeful Inspectoratului de Regim Silvic şi de Vânătoare Caraş-Severin.

Terenul achiziţionat de omul de afaceri român, Ion Ţiriac, a fost cotat a fi unul dintre cele mai valoroase domenii deţinute de Direcţia silvică a judeţului Caraş-Severin.

Sursa foto: mariustuca.ro

(Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles