DSVSA Caraş-Severin ia măsuri împotriva maladiei Bluetongue

boala-limbii-albastre

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a trimis notificări Direcţiilor Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din sudul şi sud-vestul României cu privire la existenţa câtorva sute de focare de Bluetongue “Boala limbii albastre” în Bulgaria, Grecia, Macedonia şi Turcia. Aceasta boală nu se transmite la om, dar se răspândeşte destul de repede la ovine, bovine şi caprine, în cele mai multe dintre cazuri fiind necesară sacrificarea acestora, a precizat pentru Radio România Reşiţa, purtătorul de cuvânt al DSVSA Caraş-Severin, medicul Radu Tătaru.

Statele membre ale Uniunii Europene, dar și cele ale Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animală, dețin sisteme electronice de alertă, prin care, imediat ce un nou caz de boală la animale este confirmat, el este notificat simultan statelor membre. Astfel, fiecare stat își poate institui propriile măsuri pentru a preveni apariția bolii respective pe teritoriul național.

Purtătorul de cuvânt al DSVSA Caraş-Severin, Radu Tătaru, spune că toți crescătorii de ovine, caprine și bovine au fost informați cu privire la modul în care se poate recunoaște boala pentru a putea anunța imediat medicul veterinar concesionar. Boala apare şi se transmite relativ repede din cauza condiţiilor meteorologice, zile cu temperaturi ridicate şi umezeală mare, ceea ce provoacă o multiplicare în exces a purtătorilor de viruşi,  ţânţarii. Din această cauză, o măsură de prevenţie ar fi dezinsecţia, spune  Tătaru. Imediat ce contactează virusul, animalele prezintă răni în jurul nărilor şi a gurii, nu se mai pot hrăni şi mişca.

Pe raza judeţului Caraş-Severin nu a fost depistat, până acum, niciun caz de îmbolnăvire, a mai spus medicul Radu Tătaru.

Sursa foto: recolta.eu

(Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles