Apa trece, problemele … rămân

inundatii

ora 16.oo

Inspectoratele în construcţii din Caraş-Severin şi Timiş constată anual zeci de încălcări ale legislaţiei privind disciplina în urbanism şi autorizare ilegală a lucrărilor de construcţii. Inspectorul Simion Deteşan, de la Inspectoratul Judeţean în Construcţii Timiş admite că există riscul ca o construcţie să apară pe sol degradat, în zonă inundabilă sau expusă alunecărilor de teren. Dar, numai în condiţiile în care nu sunt respectate normele în vigoare. Acesta a menţionat că emiterea certificatelor de urbanism se face de către autorităţile locale şi de multe ori documentele sunt eliberate fără a se ţine cont de specificul fiecărei unităţi teritoriale de referinţă. Simion Deteşan a mai spus că oamenii ar trebui să fie conştienţi de faptul că se expun riscurilor locuind în case cu rezistenţă precară (văiugă sau chirpici), construite în zone interzise de lege.

ora 12.00

Mai mulţi locuitori din Bocşa nu respectă legea. Aceştia şi-au închis rigolele vechi de zeci de ani şi astfel vecinii acestora au fost inundaţi. Primăria le-a atras atenţia că ceea ce au făcut este ilegal şi dacă nu vor remedia problema în scurt timp aceştia vor fi aspru sancţionaţi a precizat primarul Eugen Cismăneanţu. Cei afectaţi se tem că începând de mâine vor fi dinou inudaţii, deoarece în Banat s-au anunţat ploi. Pentru a nu le intra apa în case. Aceştia au montat un dig format din mai mulţi saci cu nisip exact în faţa porţii.

(Daiana Roşca)

ora 06.00

Inundațiile de la sfârșitul lunii iulie au adus din nou în atenție, imobilele construite în albiile majore ale râurilor. Cu sau fără autorizație, pe malurile apelor au înflorit case, case de vacanță și chiar vile. Atunci când vin inundațiile proprietarii afectați arată cu degetul spre autorități, uitând că ei înșiși au construit ilegal. Locuitorii nu au voie să amplaseze în albiile majore obiective de locuințe noi, fără avizul de amplasament sau fără respectarea măsurilor de protecție împotriva inundațiilor. Din păcate există și funcționari din primării care, la emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, nu se respectă legea, fie din necunoaștere fie din alte motive.

Dacă omul nu respectă legea, cine e de vină pentru pagubele produse de inundații?

Cele mai citite

Related Articles