În Vrancea, pământul nu numai că se cutremură, aşa cum s-au obişnuit localnicii, dar şi arde. O face în permanenţă, fără a fi deranjat şi nu se stinge niciodată. La Andreiaşu de Jos, localitate aflată la peste 30 de kilometri de Focşani, există o zonă cu focuri vii, marcată din 1973 ca rezervaţie geologică. Miracolul acestui fenomen e descoperit, însă, de prea puţini turişti, pentru că drumurile nu sunt la fel de viu cimentate, iar spaţiile de cazare lipsesc cu desăvârşire. Localnicii, păstrează, totuşi, acea căldură în suflet şi, nu de puţine ori, îşi pun casa la dispoziţie temerarilor care ajung să viziteze locul. Cu abnegaţie, cel mai extins câmp de „focuri vii” din ţară, atât ca întindere, cât şi ca debit de metan, îşi pune centura în joc, în fiecare an, în faţa crivăţului şi a ploilor abundente şi tot de fiecare dată iese biruitor.
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de stingere
Data de atestare a acestui fenomen rămâne învăluită în mister. Ar fi putut, la fel de bine, să îl fi ars la talpă pe însuşi Burebista. Cert este că şi-au primit botezul în timpul unei erupţii vulcanice. Focurile vii sunt nişte artişti taciturni, iar pantomima lor este exprimată în felul următor: rocile sedimentare permit, cu uşurinţă, ieşirea gazelor prin crăpături, fără a trezi şi apele subterane. Ulterior, aprinderea se face de la soare. În timpul frecventelor cutremure din împrejurimi, flăcările parcă sunt suflate la 2 metri înălţime, ca într-un veritabil număr de circ. Ziua, flăcările îşi croiesc noi trasee prin roci, însă rămân disciplinate şi nu depăşesc suprafaţa delimitată. Noaptea, acestea capătă dimensiunea unor felinare care se reflectă în pădurea de brad din vecinătate. Brusc, toate drumeţiile tale şi-au trasat singure, linia de început.
Marea provocare
Un drapel românesc nici nu ar fi necesar în zonă. Pe parcursul zilei, flăcările schimbă tot soiul de ţinute, însă păstrează nuanţele de roşu, galben şi albastru.
Dacă Jocurile Olimpice ar poposi în trena României, atunci locul în care ar sălăşlui torţa ar fi cunoscut de dinainte. În fond, nici nu ar mai fie nevoie de o torţă. Rezervaţia din Vrancea împarte unicitatea europeană cu verişoara sa din Buzău, însă după grele încercări, flacăra veşnică de la Andreiaşu de Jos se pregăteşte să ţină piept ameninţătoarelor alunecări de teren. Dacă nu va răzbi, atunci aceasta ar putea rămâne doar o evocare a oamenilor din zonă, doar un studiu al unei teze de doctorat sau doar un reportaj al campaniei „EU Aleg România”.
