Transporturile de lemn din Caraş-Severin, monitorizate pe smartphone

foto material lemnos
De astăzi, toate transporturile de lemn din judeţul Caraş–Severin vor fi monitorizate printr-o aplicaţie, pe telefoanele mobile. Sistemul, o premieră în domeniu, este implementat deja în fază pilot în judeţele Sibiu, Alba şi Argeş. Din 8 octombrie însă, acesta va deveni obligatoriu la nivel naţional. Aplicaţia va permite să se cunoască drumul pe care îl face un copac din pădure până la procesatorul final. Toţi agenţii economici vor fi obligaţi să-şi doteze mijloacele de transport cu telefoane mobile, pe care va fi instalat gratuit sistemul informatic, a precizat pentru Radio România Reşiţa şeful Inspecţiei silvice şi de vânătoare Caraş-Severin, Romel Buzescu.

În momentul în care transportul pleacă din pădure, trebuie accesat softul respectiv, care generează un cod unic – adică o combinaţie  de cifre, împreună cu ora, minutul şi secunda când a fost emis acestal – pe care trebuie să-l treacă pe avizul de însoţire a mărfii. Lemnul nu poate intra în depozit până când cei de acolo nu accesează şi ei sistemul informatic şi verifică dacă codul unic emis e real”, a explicat Romel Buzescu. “În cazul în care în pădure nu este semnal, sistemul generează un cod pe care transportatorul îl trece pe avizul de însoţire a mărfii. Când maşina care transportă lemnul ajunge în zona de semnal, pe principiul SMS-ului, se emite un cod unic ce va fi trecut de transportator pe aviz, urmând ca acesta să fie verificat la intrarea în depozit“, a mai spus acesta.

Transportatorii care nu se conformează noilor dispoziţii, riscă amenzi de până la 10.000 de lei şi confiscarea mărfii. Măsura a fost luată pentru combaterea tăierilor ilegale, a mai spus Romel Buzescu şi va mai fi implementată experimental şi în judeţele Bihor şi Vâlcea.

Controalele în trafic, la transportatorii de lemn, se vor desfăşura de astăzi şi până la data de 20 septembrie în prezenţa inspectorilor ISV, DSV şi ai IJP Caraş-Severin.

(Mirabela Afronie) (Hardy Cvoica)

De același autor

Related Articles