halterofilul roman Razvan MartinHalterele româneşti se află într-un nou scandal de dopaj. Potrivit Gazetei Sporturilor, medaliatul olimpic Răzvan Martin a fost prins dopat la Campionatul European de haltere din acest an. În luna aprilie, la Tirana, România a luat nu mai puţin de 13 medalii. Însă, miercuri, 8 august, a venit surpriza. Pe lista sportivilor dopaţi postată pe site-ul Federaţiei Internaţionale de Haltere apar numele a doi români. Este vorba de Răzvan Martin, medaliatul de la 77 de kilograme, şi cel al Elenei Andrieş. Substanţa cu care au fost prinşi românii este stanozolol.

Răzvan Martin a câştigat la Tirana două medalii la categoria 77 de kilograme, între care şi singurul aur al delegaţiei, obţinut la „ridicat”. Cealaltă distincţie, a fost un bronz, la total. Elena Andrieş a câştigat şi ea trei medalii la Tirana: una de argint, la stilul smuls, şi două de bronz, la ridicat şi la total. Toate au fost retrase de federaţia europeană.

Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, a declarat că nu va depune contestaţie, rezultatele fiind clare. Sursa: gsp.ro