Peste 1.000 de PFA-uri, închise la Lugoj

PFA

Peste 1.000 de Persoane Fizice Autorizate şi-au suspendat activitatea în ultimii ani la Lugoj, conform datelor Administraţiei Finanţelor Publice. Aceasta are în fiecare an drept cotizanţi, din partea Persoanelor Fizice Autorizate , 1.685 de lugojeni care încă preferă să-şi desfăşoare activitatea sub această formă. Cea mai mare pondere aparţine celor care derulează activităţi de comerţ – 394, urmaţi de activităţile agricole şi cele de transport persoane cu 361, respectiv 168 de PFA-uri. Cele mai puţine sunt cele de consultanţă în management, activităţi legate de medicina veterinară sau financiar contabilă, cu maxim 20 de PFA-uri pe fiecare ramură. Municipiul Lugoj nu are persoane fizice autorizate pentru meditaţii, profesorii alegând altă formă pentru plata impozitelor. La Făget există 397 de Persoane Fizice Autorizate, activităţile agricole fiind pe primul loc de departe cu 363 de lucrători. În “Oraşul castanilor” există un PFA pentru executor judecătoresc şi două în medicina stomatologică. Dacă la Lugoj în ultimii ani au fost închise peste 1.000 de PFA-uri la Făget numărul acestora este în creştere, cu 50 mai mult decât în anii precedenţi.  (Ion Moldovan)

Cele mai citite

Related Articles