Cetatea Devei în straie noi

Cetatea-Devei-599x475

De la începutul lunii aprilie vor fi reluate lucrările de reabilitare ale Cetăţii Devei. Investiţia are o valoare de peste 24 de milioane de lei şi este susţinută din fonduri europene. Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, restaurarea incintelor monumentului istoric este finalizată în proporţie de 50 la sută, susţine primarul Devei, Petru Mărginean.

În cadrul proiectului finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) lucrările vizate presupun reconsolidarea celor două porţi de acces în cetate, a zidurilor de apărare şi a bastionului de artilerie, dar şi reabilitarea drumului de acces. Va fi amenajat un punct de observaţie pe platforma superioară a Bastionului Bethlen, dar şi reconsolidarea zidurilor de susţinere.

Municipalitatea intenţionează să întocmească şi un alt proiect pentru a fi reabilitată şi celelalte puncte de interes ale cetăţii, iar, în decurs de doi ani, se speră într-o finalizare completă a mai spus Petru Mărginean. Municipalitatea îşi doreşte ca Cetatea Devei să reintre în circuitul turistic pentru că reprezintă cel mai important punct de atracţie al oraşului.

Sursa foto: servuss.ro

(Hardy Cvoica)

Cele mai citite

Related Articles