[AUDIO] Licitaţiile de masă lemnoasă organizate de Direcţia Silvică a judeţului Caraş-Severin, sancţionate contravenţional de Garda Forestieră Timişoara

În perioada 15.02 – 04.03.2021, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara au efectuat ample verificări referitoare la respectarea prevederilor legale, în ceea ce privește licitațiile de masă lemnoasă organizate de către Directia Silvică a judeţului Caraș-Severin.

În urma controalelor s-au constatat numeroase încalcări ale prevederilor legale. Comisarul şef al Gărzii Forestiere Timişoara, Amar Ienea, a declarat pentru Radio Reşiţa că, pentru faptele constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 46.000 de lei, sancțiunile fiind aplicate atât reprezentantului legal al Direcției Silvice Caraș-Severin, cât şi tuturor membrilor comisiilor de preselecție și licitație.

Amar Ienea

Având în vedere multitudinea neregulilor constatate, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara vor continua verificările.

Cele mai citite

Related Articles