[AUDIO]În Caraş-Severin, Campania “Plantăm un milion de puieţi” a luat startul pe raza mai multor ocoale silvice din judeţ

Direcția Silvică Caraș-Severin, unitate a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, administrează  324 mii de hectare păduri proprietate publică a statului, ceea ce înseamnă 77% din totalitatea suprafeței fondului forestier de la nivelul județului. Diferența de 23% reprezintă suprafețe de fond forestier aparținând unităților administrativ-teritoriale sau proprietarilor privați.

Pădurile proprietate publică a statului administrate de Romsilva în județul Caraș-Severin dețin certificarea managementului forestier la standarde internaționale.

Regenerarea pădurilor este una dintre activitățile prioritare ale Direcției Silvice Caraș-Severin, prin care se urmărește asigurarea integrității și permanenței pădurilor, pentru ca acestea să își exercite cu continuitate funcțiile de protecție și de producție.

În fiecare an, Campania de împăduriri denumită generic Luna plantării arborilor, se desfăşoară în perioada 15 martie – 15 aprilie, însă în acest an lucrările de împăduriri au fost începute mai devreme datorită condițiilor meteorologice favorabile, în special în zonele de joasă altitudine. Astfel, la această dată Ocoalele Silvice Bocșa Română, Bocșa Montană, Oravița, Moldova Nouă, desfășoară ample lucrări de împăduriri și completare a regenerărilor.

Pentru anul 2021, programul de regenerare a pădurilor pentru Direcția Silvică Caraș-Severin, aprobat de Consiliul de Administrație al RNP Romsilva este de 758 hectare, din care:

•   regenerări naturale – 622 hectare

•   regenerări artificiale – 136 hectare 

Pe lângă lucrările de regenerare a pădurilor, naturale si artificiale, care se vor executa in 2021, Direcţia Silvică Caraş-Severin va efectua in fondul forestier proprietate publica a statului și lucrări de completare a plantațiilor înființate în anii anteriori și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de diverși factori dăunători (seceta, incendii, etc.), pe suprafață de 58 de hectare.

Pentru lucrările de regenerare a pădurilor programate pentru anul 2021 în fondul forestier proprietate publica a statului sunt necesari circa un milion puieți forestieri, puieți care la această dată sunt disponibili în pepinierele direcției silvice și, mai mult decât atât, deținem un excedent de 700 mii de puieți din specia molid, apți de plantat, care se oferă spre vânzare. Valoarea lucrărilor de împăduriri care se vor realiza în anul 2021 este de peste 1,8 milioane lei, finanțată din fondul de conservare și regenerare înființat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei silvice Caraş-Severin, Dan Câmpan pentru Radio Reşiţa:

Dan Câmpan

Suprafețele destinate împădurii pentru acest an la nivelul Direcției Silvice Caraș-Severin, precum și coordonatele geografice ale fiecărui șantier de împădurire se regăsesc în Programul Național de Împădurire al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru primăvara 2021, informațiile fiind disponibile la următoarea adresă http://www.rosilva.ro/files/content/bucuresti/Supprim2021.pdf sau pot fi observate direct prin suprapunere pe harta României la adresa https://gis.rosilva.ro/impadurire2021p/#8/45.182/23.453. (Purtător de cuvânt Dan Cîmpan)

De același autor

Related Articles